Șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, care controlează Al Ain Holding, din care face parte fondul de investiții Al Dahra Holding care a preluat recent Agricost Brăila, cel mai mare producător agricol din România, într-o tranzacție anunțată de la începutul anului de Profit.ro și estimată la peste 250 milioane euro, a venit astăzi la București și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis, transmițându-i interesul Emiratelor Arabe Unite, inclusiv la cel mai înalt nivel, de a crește investițiile în România.
Șeicul, fost vicepremier al Emiratelor Arabe Unite și președinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera, este astăzi Conducătorul Reprezentativ al Regiunii Dhafra a Abu Dhabi. El este cel mai tânăr frate al actualului emir și președinte al Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed Al Nahyan.
"Șeicul Hamdan bin Zayed Al Nahyan a mulțumit Președintelui României pentru sprijinul său în dezvoltarea colaborării în toate domeniile cu România, relația cu țara noastră, o țară prietenă pentru Emiratele Arabe Unite, având caracter strategic. Înaltul oficial emiratez a subliniat, în acest sens, dorința țării sale de a pune accentul în special pe dezvoltarea domeniului economic, cu beneficii reciproce pentru ambele părți și a menționat interesul Emiratelor Arabe Unite, inclusiv la cel mai înalt nivel, de a crește investițiile emirateze în România. Șeicul Hamdan bin Zayed Al Nahyan a arătat, de asemenea, că țara sa este interesată și de intensificarea cooperării cu România în domeniul protecției mediului și a exprimat aprecierea deosebită pentru comunitatea de români din Emiratele Arabe Unite", transmite Președinția.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În martie, Al Dahra Holding anunța că vrea să se extindă în acest an pe piața agricolă din România și Serbia, cu intenția de a cultiva 30.000 de hectare în România și alte 20.000 de hectare în Serbia.

Recent, Al Dahra a cumpărat o companie producătoare de furaje în Australia.
Pe piață din 1995, Al Dahra are sediul în Emiratele Arabe Unite și este cel mai mare trader de cereale din Orientul Mijlociu, cu o cifră de afaceri de 1 miliard de dolari. Numele său a fost indicat pentru prima dată pe piața românească în toamna anului trecut.

Grupul Al Dahra desfășoară afaceri în peste 20 de țări, deține și exploatează o bază mare de active, incluzând o suprafață de peste 200.000 hectare, 8 fabrici de presare și producție de furaje, 4 unități de măcinare a orezului și 2 instalații de măcinare a făinii.
