Recent înființată ”Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea”, o rețea de magazine agroalimentare pe care statul vrea să le deschidă în țară, program investițional susținut de Guvern cu 100 milioane euro, a deschis primul magazin, la Sibiu, furnizând în principal produse din brânză.
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Prin noua companie de stat vor fi înființate mai multe platforme de preluare a produselor agricole, dar și o bursă a peștelui, urmând a fi dezvoltate și o serie de clustere agricole, care să asigure din resurse interne o mare parte din necesarul intern de alimente.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Un document oficial al Ministerului Agriculutirii, analizat de Profit.ro, indică faptul că Guvernul își propune, prin noua companie de stat, un program investițional de circa 100 milioane de euro, care va conduce la dezvoltarea următoarele obiective:
- Cel puțin 10 platforme de preluare, sortare, condiționare, păstrare, ambalare și analiză a legumelor și fructelor, a căror activitate va spori cu peste 15- 20% cantitatea acestor produse de proveniență autohtonă în piață.
- O structură de achiziție și procesare primară a peștelui de apă dulce de tip bursă, capabilă să asigure preluarea si distribuția a cel puțin 15- 20% din cotele de captură din Delta Dunării.
- Cel puțin 2 platforme de achiziție și însilozare a cerealor, cu o capacitate de circa 200-300.000 de tone, amplasate în zone portuare dunărene capabile să opereze vase maritime.
- Completarea a cel puțin 10 clustere agricole existente sau în formare cu capacități de procesare primară prin preparare/ conservare/ ambalare/ standardizare, astfel încât să fie sporită sensibil valoarea adăugată a produselor agricole primare.
Ministerul Agriculturii estimează că, prin aceste investiții, vor fi create cel puțin 450-500 de locuri de muncă directe, va fi atras în zona pieței organizate și fiscalizate un segment estimat la circa 10% din piața actuală a cerealelor, legumelor și fructelor și vor fi asigurate din surse interne peste 30-40% din cantitățile de carne de porc, vită, pasăre și pește asigurate în prezent din import.
CITEȘTE ȘI Culturile de plante medicinale și aromatice, neimpozabile de astăzi în limita unei suprafețeSursa acestor investiții va fi, cel mai probabil, reprezentată și de banii rămași din fostul program european de subvenții agricole SAPARD, după cum a relatat anterior Profit.ro.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fermierii riscă să piardă subvențiile. Mai sunt doi ani pentru a cadastra 60% din terenul agricol al țării. ANCPI spune că se lucrează pe 70% din suprafața fără acteExecutivul și-a motivat decizia de înființare a Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea S.A. prin faptul că, în prezent, producția agricolă nu se reflectă la potențial maxim în PIB, cu toate că terenurile cu destinație agricolă din România ating aproape 15 milioane de hectare. Astfel, în cele peste 3 milioane de gospodării individuale, majoritatea deținând mult sub 10 hectare, două treimi nu se califică pentru programele de subvenționare directă.
Guvernul arată că noua societate de stat va conduce la integrarea în circuitul economic organizat și fiscalizat a cât mai multora din cele peste 2 milioane de mici gospodării deținătoare de suprafețe agricole. Astfel, va fi asigurată trasabilitatea produselor agricole, creșterea siguranței alimentare și reducerea semnificativă a evaziunii fiscale, estimată în prezent la aproape 3 miliarde euro, potrivit datelor Guvernului.