Exporturile de vin ale UE s-au cifrat la 22,7 miliarde euro în 2018

Exporturile de vin ale UE s-au cifrat la 22,7 miliarde euro în 2018
scris 21 nov 2019

Producția de vin (incluzând vinurile spumante, vinurile porto și mustul) a Uniunii Europene a fost de aproximativ 15 miliarde litri în 2018, iar cei mai mari producători au fost Italia, Spania, Franța, Portugalia și Ungaria, arată datele publicate joi de Eurostat cu ocazia lansării noului sortiment de vin Beaujolais.

Când vine vorba de comerțul cu vin, statele membre UE au exportat anul trecut vinuri în valoare de 22,7 miliarde euro iar jumătate din aceste exporturi au mers spre țările din afara UE (11,6 miliarde euro sau 51% din exporturile totale), în principal spre SUA (3,8 miliarde euro sau 33% din exporturile extra comunitare), urmată de Elveția (un miliard de euro sau 9%), China (un miliard de euro sau 8%), Japonia și Hong Kong (ambele cu 800 milioane de euro sau 7%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

Franța a fost de departe cel mai mare exportator de vin, cu livrări extra-UE în valoare de 5,4 miliarde euro în 2018, adică 47% din exporturile totale de vin ale UE în afara spațiului comunitar. Urmează Italia (3,1 miliarde euro sau 26%) și Spania (1,2 miliarde euro sau 10%).

ANALIZĂ PROFIT TV Alegerile de la BVB aduc tranzacții record cu acțiuni OMV Petrom și Carbochim CITEȘTE ȘI ANALIZĂ PROFIT TV Alegerile de la BVB aduc tranzacții record cu acțiuni OMV Petrom și Carbochim

În paralel, statele membre UE au importat vinuri în valoare de 13,4 miliarde euro în 2018. Doar 20% din aceste importuri au venit din țări non-UE, în special din Chile (600 milioane euro sau 20% din importurile extra-UE), Australia (450 milioane euro sau 17%), SUA (430 milioane euro sau 16%), Africa de Sud (400 milioane euro sau 15%) și Noua Zeelandă (370 milioane euro sau 14%).

Potrivit datelor preliminare publicate anterior de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), producția de vin a României a scăzut cu 4% în 2019, până la 4,9 milioane de hectolitri, de la 5,2 milioane hectolitri în 2018, însă chiar și așa este vorba de o producție peste media multianuală. În 2019, România ocupă locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin, fiind devansată de țări precum China, Portugalia sau Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
eurostat