Casa de Comerț Agroalimentar Unirea: Contracte semnate cu patru retaileri, negocieri cu încă unul și cu o platformă online

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea: Contracte semnate cu patru retaileri, negocieri cu încă unul și cu o platformă online
scris 28 nov 2022

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a livrat peste 150 de tone de legume și fructe proaspete în rețelele a patru mari retaileri din România și peste 20.000 de conserve, după o lună și jumătate de la reluarea activității, iar în prezent se află în negocieri cu un al cincilea retailer, dar și cu o platformă online.

"După o lună și jumătate de la reluarea activității Casei de Comerț Agroalimentar Unirea am livrat către retaileri peste 150 de tone de legume și fructe proaspete și 20.000 de conserve, dulcețuri, gemuri, sucuri. Noi spunem că treaba merge din ce în ce mai bine, pentru că este o deschidere destul de mare din partea producătorilor pentru a veni înspre noi, spre Casa Unirea. Ne-am diversificat gama de produse și intenția noastră este să îi ajutăm și pe producătorii mici, nu numai pe cei cu producțiile mai mari, și să introducem produsele lor în lanțurile de magazine românești locale. Acestea există în fiecare județ și fiecare dintre acestea au minimum 3, 4, 5 magazine. Noi ne adresăm cu precădere producătorilor individuali, nu doar cooperativelor, dar în același timp îi încurajăm să se asocieze. Acesta este viitorul, dar până atunci trebuie să venim și în întâmpinarea acestora", a precizat Mariana Cotoi, directorul general al Casei Unirea.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Petrecere cu „șpriț și lăutari” în Trenul Regal, de 1 Decembrie. Casa Regală: Este o blasfemie! CITEȘTE ȘI FOTO Petrecere cu „șpriț și lăutari” în Trenul Regal, de 1 Decembrie. Casa Regală: Este o blasfemie!

Ea a subliniat că, în prezent, se lucrează la mai multe strategii, care vor fi aplicate începând de anul viitor, astfel încât societatea să poată intra și pe zona de carne și produse din carne, scrie Agerpres.

Până în prezent, Casa de Comerț Agroalimentar Unirea a semnat contracte cu patru mari retaileri prezenți pe piața românească și se află în negocieri cu un al cincilea retailer și cu o platformă de livrare. De asemenea, au fost încheiate contracte-cadru cu peste 50 cooperative și producători agricoli.

"Până în momentul de față avem contracte încheiate cu Metro Cash & Carry, Carrefour, Penny și Profi. Am demarat discuțiile cu Mega Image și cu platforma online Bringo. În continuare o să încercăm să ajungem la toți marii retaileri de la noi din țară", a adăugat Mariana Cotoi.

În ceea ce privește situația financiară a Casei Unirea, aceasta a precizat că își va îndeplini obiectivul propus de a ieși pe profit în acest an, fără a oferi și alte detalii.

"Așa cum spuneam la reluarea activității Casei Unirea că voi încerca să o aduc pe profit, acum vă pot spune cu certitudine că societatea va fi pe profit la sfârșitul acestui an. În prezent nu vă pot da cifre, dar cu siguranță va fi pe profit", a punctat directorul general al Casei Unirea.

Casa de Comerț Agroalimentar Unirea și-a reluat activitatea în luna octombrie 2022 cu doar trei angajați, însă de anul viitor compania va avea o nouă organigramă cu mai mulți angajați.

FOTO CONFIRMARE Zarea va investi 20 milioane euro pentru construcția unei noi fabrici CITEȘTE ȘI FOTO CONFIRMARE Zarea va investi 20 milioane euro pentru construcția unei noi fabrici

"Acum lucrăm la bugetul pentru anul viitor al societății, la strategie și la planul pentru 2023 și 2024. Anul acesta îl vom încheia tot cu trei angajați, dar de anul viitor ne vom reorganiza, vom avea o nouă organigramă și vom face și angajări", a concluzionat directorul general al Casei Unirea.

Prima livrare de legume de la producătorii români către magazinele Carrefour România, intermediată de Casa de Comerț Agroalimentar Unirea, după reluarea activității a avut loc în 15 octombrie 2022, când 12 tone de legume (cartofi, varză albă, varză roșie și dovleac plăcintar) au ajuns direct la unul dintre depozitele retailerului francez din comuna Chiajna, județul Ilfov.

Casa de Comerț Agroalimentar - Unirea SA este o companie națională înființată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producția agricolă națională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanț de 60 de magazine cu produse românești provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în București și altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros. 

viewscnt
Afla mai multe despre
casa de comerț agroalimentar unirea
retaileri