Viziuni diferite cu privire la guvernanță între acționarii italieni și cei chinezi de la Pirelli

Perspective   
Viziuni diferite cu privire la guvernanță între acționarii italieni și cei chinezi de la Pirelli

Acționarii chinezi și cei italieni de la producătorul italian de anvelope Pirelli au viziuni diferite cu privire la guvernanța companiei, ceea ce ar putea face imposibilă adoptarea rezultatelor financiare pentru anul 2024 la o reuniune a Consiliului de Administrație care este programată a avea loc miercuri, au dezvăluit două surse pentru Reuters.

Grupul chinez de stat Sinochem este cel mai mare acționar individual de la Pirelli, cu o participație de 37%, un factor care ar putea afecta activitățile grupului în SUA, în contextul în care autoritățile de la Washington vor să limiteze utilizarea de tehnologie chineză în industria auto, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ VIDEO Trei proiecte miniere românești s-au calificat pentru finanțări UE de sute de milioane de euro destinate sprijinirii exploatării materiilor prime critice CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Trei proiecte miniere românești s-au calificat pentru finanțări UE de sute de milioane de euro destinate sprijinirii exploatării materiilor prime critice
Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Sursele citate de Reuters susțin că se derulează în continuare discuții cu privire la modalitatea în care ar putea fi redusă și mai mult influența Sinochem în cadrul Pirelli, după ce Guvernul italian a intervenit în 2023 pentru a limita puterile acționarului chinez și a proteja autonomia echipei manageriale de la Pirelli.

Prin opțiuni se numără convingerea Sinochem să își reducă participația, alternativa fiind aceea ca autoritățile de la Roma să elimine drepturile de vot pe care Sinochem le are la Pirelli.

În acest an, autoritățile americane au definitivat o serie de reguli care interzic sistemele software și hardware de la companiile controlate de acționari chinezi în vehiculele conectate care rulează pe șoselele din SUA, interdicțiile cu privire la software urmând să intre în vigoare începând cu automobilele produse din 2027 iar cele cu privire la hardware din 2029.

O parte dintre anvelopele produse de Pirelli sunt echipate cu o tehnologie capabilă să colecteze date în timpul rulării și să transfere informațiile în timp real către vehicul.

Producătorul italian de anvelope realizează aproximativ 25% din veniturile sale de pe piața din America de Nord. Pirelli deservește piața din America de Nord în principal cu anvelopele produse la uzinele sale din Mexic, America de Sud și Europa, și într-o mai mică măsură cu anvelopele produse la uzina sa din statul american Georgia.

VIDEO&FOTO Nou pas pentru redeschiderea bătrânului cinema bucureștean Favorit, dărâmat la pământ pentru a renaște în Centru European. Când va fi gata. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Nou pas pentru redeschiderea bătrânului cinema bucureștean Favorit, dărâmat la pământ pentru a renaște în Centru European. Când va fi gata. Cinematograful - o ruină, ieșind din circuit de 20 ani

Al doilea mare investitor la Pirelli este Camfim, vehiculul de investiții al omului de afaceri Marco Tronchetti Provera, care a condus Pirelli din 1992 și acum este vicepreședinte. Camfin și-a majorat constant participația la Pirelli pe parcursul anului trecut și în prezent a ajuns la o participație de 26,4%, planurile sale fiind să ajungă la 29,9%.

Italia, care în 2023 a adoptat o serie de reglementări care vizează protejarea activelor considerate de importanță strategică, a fixat regulile de guvernanță la Pirelli, inclusiv dând acționarilor locali puterea de a desemna CEO-ul companiei și de a se opune prin veto la deciziile strategice luate de board-ul companiei, care este controlat de investitorul chinez.

După limitările cu privire la guvernanță adoptate de Guvernul italian, Pirelli a demarat un proces intern de evaluare a controlului exercitat de Sinochem. Potrivit surselor, o decizie finală cu privire la acest subiect este așteptată la reuniunea de miercuri a board-ului, la care ar urma să se anunțe în mod oficial că Sinochem nu mai controlează producătorul de anvelope.

În absența unui acord cu privire la guvernanța companiei, membri Consiliului de Administrație numiți de Sinochem ar putea vota împotriva aprobării rezultatelor financiare pe 2024 ale Pirelli, care au fost publicate luna trecută.

Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înființat compania 'Pirelli Tyres România'. Construcția fabricii de anvelope de la Slatina este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.

viewscnt
Afla mai multe despre
pirelli
italia