ULTIMA ORĂ Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver. Românii care vor să călătorească în SUA trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant

Perspective   
ULTIMA ORĂ Statele Unite suspendă pe termen nelimitat includerea României în programul Visa Waiver. Românii care vor să călătorească în SUA trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant

Guvernul american a anunțat revizuirea desemnării României în programul Visa Waiver pentru a asigura „respectarea cerințelor stricte de securitate” impuse de program. În timpul acestei revizuiri, SUA suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români, a anunțat Departamentul de Securitate Internă.

VEZI AICI ȘI Liderul UDMR, despre România și Trump: Am rămas precum căprioara în faruri

Urmărește-ne și pe Google News

Recent, Ambasada SUA la București a transmis un avertisment neobișnuit către români - VEZI AICI

Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„Guvernul SUA revizuiește recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei revizuiri, Statele Unite suspendă punerea în aplicare a Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români.

Noile calcule - La cât vor ajunge cursul leu-euro, inflația și prețurile caselor CITEȘTE ȘI Noile calcule - La cât vor ajunge cursul leu-euro, inflația și prețurile caselor

Această pauză va rămâne în vigoare până când Statele Unite își finalizează revizuirea. Românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant („B”) corespunzătoare la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite”, se arată în comunicatul departamentului.

 „Această pauză va rămâne în vigoare până când Statele Unite își finalizează revizuirea”, se spune în comunicat.

Românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant („B”) corespunzătoare la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite, precizează DHS.

ANALIZĂ Poate o altă țară europeană să aibă arme nucleare proprii? CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Poate o altă țară europeană să aibă arme nucleare proprii?

Programul de scutire de vize (Visa Waiver Program - VWP), administrat de Departamentul pentru Securitate Internă (Department of Homeland Security - DHS) în consultare cu Departamentul de Stat, permite cetățenilor din țările desemnate să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism pentru șederi de până la 90 de zile fără viză. În schimb, țările respective trebuie să permită cetățenilor și resortisanților SUA să călătorească fără viză în țările lor pentru o perioadă similară de timp în scopuri de afaceri sau turistice.

Pe lista țărilor participante la Visa Waiver publicată pe site-ul DHS, România figura până acum cu mențiunea „urmează să fie anunțată”. În prezent, în tabelul cu țări, în dreptul României figurează menținea „pusă pe pauză”.

De la înființarea sa în 1986, VWP a evoluat într-un parteneriat de securitate cuprinzător cu mulți dintre cei mai apropiați aliați ai Americii, menționează DHS.

VWP utilizează o abordare pe mai multe niveluri, bazată pe riscuri, pentru a detecta și a împiedica teroriștii, infractorii și alți actori de rea-credință să călătorească în Statele Unite, explică DHS.

VIDEO Ucraina și SUA au purtat a doua rundă de discuții vizând o eventuală “încetare a focului în Marea Neagră”. Steve Witkoff a dat asigurări că “100% Rusia nu vrea să invadeze Europa” CITEȘTE ȘI VIDEO Ucraina și SUA au purtat a doua rundă de discuții vizând o eventuală “încetare a focului în Marea Neagră”. Steve Witkoff a dat asigurări că “100% Rusia nu vrea să invadeze Europa”

Participarea la VWP impune țărilor să-și intensifice cooperarea cu Statele Unite în domeniul combaterii terorismului, al aplicării legii și al imigrației. Această cooperare - adesea dublată de îmbunătățiri semnificative ale capacităților, sistemelor și proceselor proprii ale țărilor pentru a îndeplini cerințele programului - are ca rezultat o securitate mult sporită atât pentru Statele Unite, cât și pentru țara participantă la VWP.

Abordarea DHS include evaluări periodice ale riscurilor la nivel național privind impactul participării fiecărei țări participante la programul VWP asupra securității naționale a SUA și asupra intereselor de aplicare a legii, inclusiv asupra intereselor de aplicare a legii privind imigrația, reamintește DHS.

Persoanele eligibile care utilizează VWP pentru a călători în Statele Unite sunt supuse unui control amănunțit înainte de plecarea lor în Statele Unite, la sosirea în porturile de intrare din Statele Unite și în timpul oricărei călătorii aeriene ulterioare în Statele Unite.

DHS consolidează continuu VWP pentru a îmbunătăți atât securitatea, cât și prosperitatea poporului american, precizează comunicatul.

Anterior a fost relatat că Administrația Trump discută o posibilă amânare a programului Visa Waiver în cazul României.

Parizienii au votat pentru o amplă extindere a zonelor pietonale CITEȘTE ȘI Parizienii au votat pentru o amplă extindere a zonelor pietonale

Programul permite românilor să intre fără viză în SUA, cu aplicare de la finele acestei luni.

Surse diplomatice susțineau însă poate fi decisă o amânare de două luni "din motive de natură tehnică".

Peste două luni sunt și alegerile prezidențiale (reluate) din România.

Scandal de amploare - Mii de studenți români ar fi fraudat sistemul britanic de împrumuturi universitare CITEȘTE ȘI Scandal de amploare - Mii de studenți români ar fi fraudat sistemul britanic de împrumuturi universitare

În ultima perioadă, dinspre Administrația Trump au venit semnale de nemulțumire față de anularea alegerilor prezidențiale din România și, ulterior, respingerea candidaturii lui Călin Georgescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
visa waiver
viza sua
romania