VIDEO O erupție de magmă vulcanică a început în Islanda

Perspective   
VIDEO O erupție de magmă vulcanică a început în Islanda

O erupție de magmă a început să se producă în subteran, marți, în apropiere de capitala Islandei, însă nu a ieșit deocamdată la suprafață sub forma unei erupții vulcanice explozive, a anunțat biroul de meteorologie din această țară, în contextul în care zona menționată a fost afectată și de câteva sute de cutremure de mică intensitate, informează Reuters.

'Avertisment: O erupție de magmă a început', a anunțat biroul islandez de meteorologie într-un comunicat. 'Deocamdată, magma nu a ajuns la suprafață, dar este probabil să se producă o erupție', precizează același text.

Urmărește-ne și pe Google News
Administrația Trump intenționează să taie nouă miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard CITEȘTE ȘI Administrația Trump intenționează să taie nouă miliarde de dolari din subvențiile acordate Universității Harvard

Stațiunea geotermală de lux Blue Lagoon, situată în apropiere de Reykjavik, a fost evacuată, la fel și orașul pescăresc Grindavik, unde aproximativ 40 de case sunt locuite, a raportat postul public de televiziune RUV, citând Poliția locală, scrie Agerpres.

Denumită 'țara gheții și a focului' datorită numeroșilor săi ghețari și vulcani, Islanda, o țară insulară din Atlanticul de Nord, a înregistrat 10 erupții la sud de Reykjavik începând din 2021, iar valul de magmă de marți ar putea deveni cea de-a 11-a erupție în zonă în ultimii patru ani.

Până în prezent, erupțiile din Peninsula Reykjanes nu au afectat în mod direct capitala islandeză și nu au provocat o dispersie semnificativă a cenușii vulcanice în stratosferă, evitând perturbarea traficului aerian. 

viewscnt
Afla mai multe despre
islanda
magma
eruptie