”Venitul cetățenesc” și reforma pensionării, adoptate de Guvernul italian

”Venitul cetățenesc” și reforma pensionării, adoptate de Guvernul italian
scris 18 ian 2019

Guvernul italian a adoptat joi seara decrete-lege care creează ”venitul cetățenei” și scad vârsta de pensionare, promisiunile-far ale celor două formațiuni de extremă dreapta și populistă aflate la putere, relatează AFP.

”Acest Guvern își respectă promisiunile”, și-a exprimat satistacția șeful Guvernului Giuseppe Conte, într-o conferință de presă comună cu cei doi vicepremieri ai săi, Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta) și Luigi Di Maio, liderul Mișcării Cinci Stele (M5S, populiști, antisistem), scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Consiliul Miniștrilor a decis să fondeze un nou stat-providență”, a subliniat Di Maio. Decretele-lege urmează să intre în viogoare în zilele următoare, însă ele este necesar să fie validate de Parlament în termen de 60 de zile.

EXCLUSIV Fiscalitate mai dură pentru cesionarii care au preluat drepturi pe imobile naționalizate și încasează despăgubiri de la ANRP: Impozitul pe venit va fi aplicat la sumele brute, nu doar la câștigurile nete și va fi reținut imediat la sursă, nu plăt CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiscalitate mai dură pentru cesionarii care au preluat drepturi pe imobile naționalizate și încasează despăgubiri de la ANRP: Impozitul pe venit va fi aplicat la sumele brute, nu doar la câștigurile nete și va fi reținut imediat la sursă, nu plăt

Bugetul pe 2019, adoptat la sfârșitul lui decembrie, prevede o anvelopă de șapte miliarde de euro pentru venit - principala promisiune a M5S, și patru miliarde pentru reforma pensionării (plus alte 8,8 miliarde de euro în 2020) - măsura-far a Ligii. Numeroși experți au apreciat, însă, că măsurile anunțate, mai ales cu privire la pensii, riscă să coste mult mai scump.

Venitul este destinat unui număr de cinci milioane de persoane care trăiesc sub pragul sărăciei în Italia și vizează totodată să favorizeze reinserția socială și să relanseze creșterea prin cerere.

Acest venit va fi de 780 de euro pe lună pentru o singură persoană, cu majorări sau scăderi în funcție de situația gospodăriei, pe o perioadă de 18 luni.

Beneficiarii este necesar să fie instalați în Italia, de doi ani în cazul italienilor și de cel puțin zece ani în cazul străinilor. Ei nu vor putea să refuze mai mult de două oferte de muncă, a doua va putea să fie la 250 de kilometri distanță de locuință, iar o a treia în toată Italia.

Întreprinderile care angajează un beneficiar vor obține echivalentul venitului său cetățenesc în deduceri fiscale pe durata care-i rămâne de beneficiat. O măsură similară vizează să ajute de asemenea beneficiarii care își vor crea propria întreprindere.

UN MILION DE PENSIONARI

Înscrierea se va face pe Internet sau la poștă, începând din martie, iar primele plăți vor avea loc în aprilie - cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene, a promis Di Maio.

Venitul va fi plătit pe carduri de plată electronice, care nu vor putea fi folosite, de exemplu, la jocuri de noroc. Iar soldul necheltuit la sfârșitul lunii va fi pierdut.

Reforma pensionării - intitulată "Quota 100" - vizează să permită ieșirea la penise începând de la 62 de ani și 38 de ani de cotizație, în contextul în care actuala lege stabilețte vârsta de pensionare la 67 de ani în Italia.

Guvernul apreciază că aproximativ 355.000 de persoane ar putea să aleagă această opțiune încă de anul acesta, iar Salvini a repetat că nu va exista ”vreo penalizare sau vreo tăiere” a pensiilor lor, chiar dacă proiecțiile mai multor publicații evocă o scădere de până la 30% a pensiilor celor care se pensionează mai devreme.

În total, ”vom trimite un milion de persoane la pensie în trei ani”, a lansat Di Maio, iar Salvini a vorbit despre o ”autostradă deschisă atâtor italieni” în căutare de locuri de muncă.

Legea va permite persoanelor cu studii superioare să cumpere, la tarife favorabile, trimistre de cotizație în anii de studii, până la vârsta de 45 de ani. ”M-aș încadra la limită, dar oricum eu n-am studii superioare”, a declarat în glumă Salvini, care împlinește 46 de ani în martie.

Această contra-reformă a pensionării ”nu schimbă nimic și interesează doar în prezent, în viitoarele alegeri”, a denunțat joi după-amiaza Elsa Fornero, fostul ministru al Muncii, care a dat numele său, la sfârșitul lui 2011, în plină criză financiară, unei dure reforme a pensionării, pe care Salvini o atacă cu regularitate.

”Când crești datoria înseamnă că nu-și pasă de tinerii din această țară”, a subliniat ea. ”Vom vedea, într-un an, cine are dreptate”, i-a replicat Salvini joi seara.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvernul italian
pensie
venit