Uniunea Europeană nu va reînnoi sancțiunile împotriva a trei oameni de afaceri, vizați din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, atunci când actualele măsuri punitive vor expira în această săptămână, au declarat pentru Reuters patru surse diplomatice.
Trioul pe cale de a fi scos de pe listă este format din omul de afaceri rus Grigori Berezkin, miliardarul Farhad Ahmedov și fostul șef al Ozon, o firmă rusă de comerț electronic, Aleksandr Șulghin. Liderul militar rus Gheorghi Șuvaev, care a murit anul trecut, va fi, de asemenea, eliminat de pe listă, au declarat sursele.
Una dintre cele patru surse - toate lucrând în domeniul sancțiunilor și vorbind sub protecția anonimatului - a declarat că argumentele în cazul lor au fost considerate slabe din punct de vedere juridic, ceea ce înseamnă că UE nu este sigură că vor rezista în instanță, dacă vor fi contestate, scrie News.ro.
Ahmedov este implicat în sectorul petrolier și al gazelor naturale din Rusia, în timp ce Berezkin, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, este implicat într-o serie de domenii, printre care mass-media, infrastructură și energie, potrivit listei oficiale de sancțiuni a UE.
După invazia rusă din Ucraina de anul trecut, guvernele occidentale au impus Moscovei sancțiuni economice de amploare, inclusiv interdicții la importurile de petrol rusesc. Sancțiunile individuale care însoțesc aceste sancțiuni generale includ interdicții de călătorie și înghețarea activelor și se aplică în prezent la aproximativ 1.800 de persoane și entități considerate responsabile sau care au beneficiat de pe urma războiului.
UE are nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre ale blocului pentru a impune sancțiuni, care sunt reînnoite la fiecare șase luni. Următoarea serie expiră la 15 septembrie. Aproape 1.600 de persoane și peste 200 de entități se află pe lista de sancțiuni a UE, care datează din 2014, când Rusia a anexat ilegal regiunea ucraineană Crimeea.