Un lobbist a formulat plângere penală împotriva președintei CE în afacerea achiziției vaccinurilor anti-COVID

Un lobbist a formulat plângere penală împotriva președintei CE în afacerea achiziției vaccinurilor anti-COVID
scris 18 apr 2023

Un lobbist a depus o plângere penală în Belgia împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care și-ar putea vedea astfel imunitatea ridicată, iar SMS-urile pe care ea le-a schimbat cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, ar putea fi consultate de judecătorul însărcinat cu acest dosar legat de achiziția vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană în numele statelor UE, a anunțat Euractiv.

Principalii jucători din industria pharma se vor reuni, pe 25 aprilie, la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de către consilierul prezidențial pe probleme de sănătate și de către ministrul Sănătății.

Videoconferința, organizată cu sprijinul ARPIM, Banca Transilvania și Stada, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV și MEDIKA TV - DETALII AICI

Afacerea contractului pentru vaccinurile Pfizer a făcut până în prezent obiectul unor plângeri administrative împotriva Comisiei Europene, mai ales pe lângă Mediatorul european și Curtea de Justiție a UE (CJUE). Dar acum este prima dată când Ursula von der Leyen este atacată personal în acest dosar, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
George Niculescu, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, susținut de coaliție pentru șefia ANRE. Opoziția acuză politizarea instituției CITEȘTE ȘI George Niculescu, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, susținut de coaliție pentru șefia ANRE. Opoziția acuză politizarea instituției

Frédéric Baldan, un lobbist belgian acreditat pe lângă instituțiile europene, acuză că finanțele publice ale Belgiei au fost prejudiciate de negocierile pe care Von der Leyen le-a desfășurat cu compania BioNTech/Pfizer pentru contractul semnat în 2021 de către executivul comunitar cu compania farmaceutică pentru achiziția a 1,8 miliarde de doze de vaccin anti-COVID-19.

El s-a constituit parte civilă și a depus plângere pe 5 aprilie la tribunalul din Liege. Dosarul va fi instrumentat de judecătorul de instrucție Frédéric Frenay, care ar putea cere ridicarea imunității Ursulei von der Leyen pentru a-și putea desfășura ancheta. Potrivit lobbistului belgian, președinta Comisiei Europene a acționat în afara tratatelor europene și a mandatului ei, a dat dovadă de lipsă de transparență administrativă și a încălcat drepturile fundamentale.

Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (TFUE) precizează că UE are o competență de sprijin în domeniul sanitar. Instituțiile europene pot astfel "să desfășoare acțiuni pentru sprijinirea, coordonarea sau completarea acțiunilor statelor membre", nefiind vorba așadar despre o competență exclusivă sau partajată.

Pe baza regulamentului european asupra furnizării de ajutoare de urgență, Comisia Europeană a fost mandatată de statele membre să încheie în numele lor contracte-cadru pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19. Or, în acest acord, nicio atribuție particulară nu i-a fost conferită președintei Comisiei, consideră reclamantul belgian.

"SMSgate ia o întosătură penală. Președinta Comisiei Europene este acuzată de 'uzurpare de funcție și de titlu', 'distrugere de documente publice' și 'preluare ilegală de interese și corupție'. (Afacere) de urmărit, la fel și ancheta în curs a Parlamentului European", a declarat la rândul ei eurodeputata ecologistă franceză Michele Rivasi.

Contractul pe care Comisia l-a convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziția a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021 este estimat la circa 35 de miliarde de euro.

Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost esențiale în încheierea acelui contract, a relatat atunci The New York Times, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz ''administrare defectuoasă''.

În pofida regulilor de transparență, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, susținând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt și că nu mai deține acele mesaje.

Într-un raport publicat în septembrie 2022, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a menționat că nu a primit nimic din informațiile cerute asupra negocierilor preliminare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vaccin
ursula von der leyen