UE investighează două medicamente pentru slăbit, după ce au fost raportate cazuri de pacienți cu gânduri suicidare

UE investighează două medicamente pentru slăbit, după ce au fost raportate cazuri de pacienți cu gânduri suicidare
scris 11 iul 2023

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) investighează două medicamente pentru diabet și pierdere în greutate, după ce autoritatea de reglementare în domeniul sănătății din Islanda a semnalat cazurile a trei pacienți care au luat aceste medicamente și au experimentat gânduri suicidare sau de automutilare.

Investigația EMA se concentrează în jurul medicamentelor pentru pierderea în greutate, care conțin ingredientele active, semaglutidă sau liraglutid, produse ale grupului farmaceutic danez Novo Nordisk, cel mai mare producător de medicamente pentru diabet din lume, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Intrările de cash pentru oferta de la Hidroelectrica încă se resimt pe bursă. Tranzacții de aproape 10 milioane euro pe piața de acțiuni CITEȘTE ȘI Intrările de cash pentru oferta de la Hidroelectrica încă se resimt pe bursă. Tranzacții de aproape 10 milioane euro pe piața de acțiuni

Un comitet de siguranță al EMA analizează evenimentele adverse semnalate de Agenția Islandeză pentru Medicamente, inclusiv două cazuri de gânduri suicidare potențial legate de Ozempic (semaglutidă) și Saxenda (liraglutid), a declarat autoritatea de reglementare.

Un alt pacient care lua liraglutid a raportat gânduri de automutilare, a precizat agenția.

Revizuirea vine la câteva săptămâni după ce autoritatea de reglementare a semnalat îngrijorări privind cancerul tiroidian, în legătură cu mai multe produse ale grupului farmaceutic danez, care conțin semaglutidă, ingredientul activ utilizat în medicamentul pentru diabet Ozempic și în tratamentul pentru obezitate Wegovy (semaglutidă).

Gândurile sinucigașe nu sunt în prezent enumerate ca efect secundar ale acestor tratamente în informațiile despre produs din Uniunea Europeană.

Tesla a depășit VW la vânzările de mașini electrice pe piața din Germania CITEȘTE ȘI Tesla a depășit VW la vânzările de mașini electrice pe piața din Germania

Efectele secundare au zădărnicit mai multe încercări anterioare ale industriei farmaceutice de a dezvolta medicamente profitabile pentru scăderea în greutate.

De exemplu, mdicamentul Acomplia (rimonabant) de la Sanofi, care a fost conceput pentru a modifica părți ale sistemului nervos care reglează pofta de mâncare, nu a obținut niciodată o aprobare în Statele Unite, și a fost retras în Europa în 2008, după ce a fost asociat cu gânduri suicidare.

Noile medicamente pentru pierderea în greutate, cum este și semaglutida, reglează pofta de mâncare prin imitarea unui hormon intestinal și nu interferează direct cu chimia creierului.

Luni, EMA a declarat că va analiza dacă revizuirea ar trebui extinsă pentru a include și alte medicamente din aceeași clasă cunoscută sub numele de agoniști ai receptorilor GLP-1, indicate în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

Siguranța pacienților este o prioritate absolută, iar compania ia foarte în serios toate rapoartele privind evenimentele adverse, a declarat grupul danez.

Datele privind siguranța nu au arătat nicio „asociere cauzală” între gândurile suicidare sau de autoagresiune și medicamente, a adăugat acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
medicamente pentru slăbit
gânduri suicidare