UDMR încearcă să convingă Uniunea Europeană că România gestionează corect problemele legate de urși / Măsura anunțată de Tanczos Barna

UDMR încearcă să convingă Uniunea Europeană că România gestionează corect problemele legate de urși / Măsura anunțată de Tanczos Barna
scris 18 apr 2023

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunță că reprezentanții Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European vor veni în România pentru a le fi prezentată situația referitoare la gestionarea populației de urs brun.

„UDMR aduce Comisia pentru Petiții din Parlamentul European pentru a-i prezenta la fața locului provocările legate de gestionarea populației de urs brun”, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Urmărește-ne și pe Google News
George Niculescu, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, susținut de coaliție pentru șefia ANRE. Opoziția acuză politizarea instituției CITEȘTE ȘI George Niculescu, secretar de stat PNL în Ministerul Energiei, susținut de coaliție pentru șefia ANRE. Opoziția acuză politizarea instituției

Acesta precizează că reprezentanții Comisiei vin în România la propunerea europarlamentarului Loránt Vincze, scrie News.ro.

„Unul dintre obiectivele vizitei de documentare este investigarea petiției prin care liderii consiliilor județene Harghita, Covasna, Mureș și Brașov au atras atenția factorilor de decizie de la Bruxelles asupra problemelor cauzate de populația de urs brun din România”, a scris acesta.

„La Sfântu Gheorghe, împreună cu autoritățile locale, experți și ONG-uri, vom avea ocazia să arătăm cu ce se confruntă zilnic locuitorii din regiune, ce pagube și atacuri asupra vieții oamenilor au avut loc în ultimii ani”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, la nivel național, se lucrează la implementarea unui pachet complex de măsuri privind gestionarea speciei de urs.

„Am reglementat intervenția imediată în caz de urgență, ajutăm populația în achiziția gardurilor electrice și am realizat un studiu de estimare a populației, pe baza căruia introducem cote de prevenție focusate în zonele de risc. Și aceste măsuri vor fi prezentate comisiei în cadrul vizitei”, a mai transmis ministrul.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
udmr
ursi