Twitter a șters mii de conturi automate din SUA, multe prezentându-se ca democrate, care postau mesaje pentru a-i descuraja pe alegători să meargă marți la vot în cadrul scrutinul de la mijloc de mandat care se anunță dificil pentru republicani, au relatat mass-media, preluate de AFP.
Twitter a precizat că a "eliminat conturi care încercau să distribuie informații false în mod automat, încălcând astfel regulile noastre", scrie Agerpres.

Conform CNN, comitetul de campanie al Partidului Democrat a alertat Twitter în legătură cu aceste conturi, care au fost eliminate în septembrie și la începutul lui octombrie.
Rețeaua de conturi părea a fi condusă din SUA, a precizat Twitter, fără a oferi mai multe detalii.