Trump îi dă o replică dură lui Zelenski, învinuind Ucraina pentru război

Perspective   
Trump îi dă o replică dură lui Zelenski, învinuind Ucraina pentru război

Președintele Donald Trump l-a ironizat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a calificat drept un negociator slab și „extrem de incompetent”, în timp ce tensiunile au continuat să crească în legătură cu primele discuții directe ale administrației sale cu Rusia pe tema încetării războiului pe care Moscova l-a declanșat în urmă cu aproape trei ani, relatează Politico.com.

Comentariile lui Trump au venit pe fondul criticilor din partea aliaților europeni și a multor experți americani în informații, potrivit cărora Ucraina și țările europene care au investit în apărarea Ucrainei au fost excluse din negocierile ce au început marți dimineață între oficialii americani și ruși în Arabia Saudită, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Oleg Caminschi, Fondator Nano Pack Solutions: România este o piață virgină, dar în creștere. Românii încă obișnuiesc să folosească soluții tradiționale, precum oțet cu apă. Magazinele duc această luptă de educare CITEȘTE ȘI VIDEO Profit.ro TV Educație cu Profit - Oleg Caminschi, Fondator Nano Pack Solutions: România este o piață virgină, dar în creștere. Românii încă obișnuiesc să folosească soluții tradiționale, precum oțet cu apă. Magazinele duc această luptă de educare

Afirmând că runda inițială de discuții a decurs „foarte bine”, Trump s-a arătat deranjat de frustrarea lui Zelenski de a fi fost exclus de la masa discuțiilor și de decizia președintelui ucrainean de a nu mai merge la Riad pentru discuții suplimentare cu delegația americană în această săptămână.

„Astăzi am auzit, 'Oh, ei bine, nu am fost invitați'”, a spus Trump când a fost întrebat despre criticile din partea Ucrainei, părând să își îndrepte tirul către Zelenski. „Ei bine, ați fost acolo timp de trei ani. Ar fi trebuit să-i puneți capăt - trei ani! Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Nu ar fi trebuit să începeți niciodată (războiul -n.r). Ar fi trebuit să încheiați o înțelegere”, a declarat Donald Trump.

Comentariul - care ignoră faptul că Rusia a fost cea care a invadat Ucraina fără a fi provocată, în urmă cu trei ani - este cel mai dur reproș al lui Trump la adresa părții ucrainene. Acesta a venit în timp ce Zelenski și liderii din întreaga Europă se străduiesc să aibă un răspuns la indiciile tot mai numeroase că cel mai important aliat al Kievului din ultimii trei ani pare să fie mai interesat de normalizarea relațiilor cu Rusia decât de asigurarea supraviețuirii Ucrainei.

Trump a confirmat, de asemenea, interesul său pentru forțarea alegerilor în Ucraina ca parte a oricărei soluții diplomatice la război. „Avem o situație în care nu am avut alegeri în Ucraina, în care avem legea marțială în Ucraina, în care liderul din Ucraina - adică urăsc să o spun, dar a scăzut la 4% rata sa de aprobare - și țara a fost făcută praf”, a declarat Trump.

În timp ce ratingul de aprobare publică al lui Zelenski a scăzut față de primele zile ale războiului, acesta are încă sprijinul unei majorități restrânse a ucrainenilor - 52%, potrivit unui sondaj de luna trecută, notează Politico.

Trump a negat, de asemenea, că forțarea alegerilor în Ucraina ar fi o prioritate rusă. „Acesta nu este ceva al Rusiei”, a spus Trump. „Este ceva ce vine din partea mea și a multor alte țări”, a susținut șeful Casei Albe.

Banca Mondială și-a anunțat angajații prin e-mail - își mută mare parte din personalul de la Washington CITEȘTE ȘI Banca Mondială și-a anunțat angajații prin e-mail - își mută mare parte din personalul de la Washington

Președintele a mai afirmat că ucrainenii, care luptă pentru supraviețuirea țării lor, „s-au săturat” de moarte și distrugere și sunt dornici să vadă sfârșitul războiului. „Oamenii vor să vadă că se întâmplă ceva”, a spus Trump.

Această declarație, notează Politico, este contrazisă de realitatea din Ucraina, unde oficialii aleși și o mare parte a populației au fost șocați de acțiunile administrației Trump, care par indiferente la soarta națiunii. Printre acestea se numără nu numai discuțiile cu Moscova, ci și propunerea SUA de a revendica jumătate din drepturile Ucrainei asupra minereurilor rare ca plată pentru ajutorul deja primit și fără garanții de securitate viitoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
zelenski
război