Trump a lăudat-o inițial pe Rodriguez, sâmbătă, după ce forțele americane l-au capturat pe liderul venezuelean Nicolas Maduro și pe soția sa, într-o operațiune spectaculoasă la Caracas. Rodriguez a declarat însă ulterior că țara sa își va apăra resursele naturale.
„Dacă nu face ceea ce trebuie, va plăti un preț foarte mare, probabil mai mare decât Maduro”, a declarat Trump într-un interviu telefonic acordat The Atlantic la sosirea sa la terenul de golf din West Palm Beach, Florida, scrie News.ro.
Președintele SUA și-a apărat decizia de a-l înlătura pe Maduro cu forța, declarând pentru revistă: „Știți, reconstrucția și schimbarea regimului, oricum ați vrea să o numiți, sunt mai bune decât ceea ce aveți acum. Nu poate fi mai rău de atât”.
Tonul sever pe care l-a folosit față de Rodríguez a contrastat cu laudele pe care i le-a adresat sâmbătă, la câteva ore după ce forțele militare americane au atacat Caracasul și l-au capturat pe Maduro și pe soția sa, Cilia Flores, pentru a fi judecați penal în SUA. Trump a declarat într-o conferință de presă după atac că Rodríguez și-a exprimat în privat disponibilitatea de a colabora cu Statele Unite, care, potrivit lui Trump, vor „conduce” temporar Venezuela.
„Ea este, în esență, dispusă să facă ceea ce considerăm necesar pentru a face Venezuela din nou măreață”, a declarat Trump sâmbătă.
Rodríguez a respins însă această sugestie câteva momente mai târziu, declarând că țara este „gata să-și apere resursele naturale” și că apărarea națională rămâne pregătită să pună în aplicare politicile lui Maduro, a cărui întoarcere a cerut-o. „Nu vom mai fi niciodată o colonie”, a spus ea.
Perspectiva ca guvernul Maduro să opună rezistență Statelor Unite a crescut riscul unei lupte prelungite pentru controlul Venezuelei, ceea ce ar necesita o implicare militară sporită a Statelor Unite și chiar o ocupație. Trump a semnalat sâmbătă disponibilitatea sa de a ordona o a doua serie de acțiuni militare în Venezuela, dacă va considera necesar.
„Reconstrucția nu este un lucru rău în cazul Venezuelei”, a spus el. „Țara a ajuns un iad. Este o țară eșuată. Este o țară complet eșuată. Este o țară care este un dezastru din toate punctele de vedere”, a arătat Trump.
Armata venezueleană a recunoscut-o duminică pe vicepreședinta Delcy Rodriguez ca președinte interimar al țării, a anunțat ministrul apărării, generalul Vladimir Padrino Lopez, la o zi după capturarea președintelui Nicolás Maduro de către armata americană. Curtea Constituțională a validat-o anterior ca lider al țării pentru o perioadă de 90 de zile.
Pe de altă parte, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că SUA o vor judeca pe vicepreședinta venezueleană Delcy Rodríguez în funcție de ceea ce va face în viitor. „Ne așteptăm să vedem mai multă conformare și cooperare decât am avut parte anterior” din partea Venezuelei, a spus Rubio.
SUA „vor face o evaluare pe baza a ceea ce fac (actualii responsabili ai Venezuelei), nu pe baza a ceea ce spun public în acest moment, nu pe baza a ceea ce știm că au făcut în trecut în multe cazuri, ci pe baza a ceea ce fac în viitor”, a punctat el. „Ei știu că, dacă nu vor lua decizia corectă, Statele Unite vor păstra multiple pârghii de influență pentru a se asigura că interesele noastre sunt protejate, iar asta include, printre altele, carantina petrolieră care este în vigoare”, a adăugat Rubio.














