Această decizie, menită să sporească și mai mult presiunea asupra insulei comuniste, se bazează pe declararea „stării de urgență” în legătură cu „amenințarea excepțională” pe care Cuba o reprezintă pentru securitatea națională americană, potrivit textului decretului, relatează AFP.
Washingtonul reproșează autorităților cubaneze că „se aliniează și susțin numeroase țări, organizații teroriste internaționale și actori ostili Statelor Unite”, printre care Rusia, China, Iran, Hamas sau Hezbollah. Cuba este, de asemenea, acuzată că „destabilizează regiunea prin imigrație și violență”, în timp ce „propagă ideile, programele și practicile sale comuniste”, scrie News.ro.
Prin urmare, „o taxă vamală suplimentară „ad valorem” (în funcție de valoarea estimată - n.r.) poate fi impusă asupra importurilor de bunuri produse de o țară care vinde direct sau indirect sau care furnizează petrol Cubei”, se spune în decret.
Cuba a condamnat decretul lui Donald Trump, calificându-l drept „act brutal de agresiune”. „Denunțăm în fața întregii lumi acest act brutal de agresiune împotriva Cubei și a poporului său, supus de peste 65 de ani celui mai lung și mai crud blocaj economic aplicat vreodată unei țări întregi, cărua i se promite acum să fie supus unor condiții de viață extreme”, a denunțat pe X ministrul cubanez al afacerilor externe, Bruno Rodriguez.
Președintele american declarase recent că nu va mai exista „petrol” pentru Cuba fără un „acord” cu autoritățile americane.
Donald Trump a plasat sub control american sectorul petrolier din Venezuela, care din anii 2000 a fost principalul furnizor de petrol pentru Cuba, aliatul său.
Noua amenințare a liderului republican vine într-un moment în care insula se confruntă deja cu o situație energetică precară.
Cuba, supusă unui embargo din partea Statelor Unite din 1962, se confruntă de trei ani cu o gravă penurie de combustibil, care are un impact direct asupra producției sale de energie electrică. Țara a reușit să satisfacă doar jumătate din necesarul său de energie electrică în 2025, potrivit datelor compilate și analizate de AFP.
Mexicul este o țară care încă furnizează petrol Cubei. Președinta sa, Claudia Sheinbaum, a afirmat că rămâne „solidară” cu insula, infirmând articolele din presă care susțineau că guvernul său a decis să suspende livrările de petrol.
Cuba a calificat drept un "act brutal de agresiune" semnarea de către Donald Trump a unui decret care anunță că SUA ar putea lovi cu taxe vamale țările care vând petrol insulei comuniste;
Cuba este aproape de faliment, spune Trump
"Cuba este realmente o țară care este foarte aproape de faliment", a declarat președintele republican în timpul unei vizite în statul american Iowa. "Statul socialist din Caraibe își primea banii și petrolul din Venezuela. Nu mai primesc aceste fonduri", a spus Trump.
De asemenea, Trump a repostat mai multe mesaje pe platforma sa Truth Social în care utilizatorii anticipau o posibilă schimbare de regim în Cuba, provocată de SUA. O postare sugera în glumă că Rubio - fiul unor imigranți cubanezi - va deveni președintele Cubei.














