Prim-ministrul Thailandei a promis cea mai mare fermitate la adresa produselor stupefiante, cerând administrației sale să adopte rapid proiectul său pentru reincriminarea canabisului, informează AFP.
Guvernul thailandez a anunțat în februarie că vrea să repună pe lista de narcotice canabisul, disponibil la scară largă în această țară, scrie Agerpres.

Dezincriminarea lui, în iunie 2022, a permis deschiderea unor foarte numeroase dispensare la Bangkok și pe teritoriul țării, însă unele voci au denunțat o lege prea laxă care contrastează cu situația din Asia, unde consumul de droguri rămâne aspru pedepsit.
"Problema drogurilor constituie un program național și toate agențiile trebuie să conlucreze pentru a o soluționa în mod serios", a declarat Srettha Thavisin miercuri seara pe rețeaua socială X (fosta Twitter), precizând că vrea să vadă progrese în cel mult 90 de zile.
Thailanda, regat altădată reputat pentru severitatea legilor sale pentru stupefiante, a încercat să profite de ascensiunea la scară mondială în ultimii ani a uzului marijuanei în scopuri medicinale.
Thailanda este de asemenea o importantă țară de tranzit pentru opium și metamfetamină, dintre care o mare parte este produsă în Myanmar, țară vecină sfâșiată de război.
Orice persoană implicată în traficul de droguri trebuie să știe că "chiar și o singură pastilă" poate duce la urmăriri judiciare, a scris Srettha.

Prim-ministrul thailandez, în funcție din august anul trecut, și-a exprimat adesea opoziția față de uzul recreativ de canabis și a precizat că a cerut Ministerului Sănătății să accelereze demersurile menite să-l reincrimineze, exceptând uzul său medical.
În februarie, ministrul sănătății thailandez a anunțat un proiect de lege rapid, însă de atunci nimic nu s-a schimbat și "dispensarele" legale de canabis își continuă activitatea.
Thailanda a fost prima țară din Asia de Sud-Est care a autorizat uzul medical al canabisului în 2018.