O țară din Asia va oferi maimuțe drept cadou partenerilor săi comerciali

O țară din Asia va oferi maimuțe drept cadou partenerilor săi comerciali
scris 8 mai 2024

Malaysia, țară cu una dintre cele mai importante economii din Asia de Sud-Est, intenționează să implementeze „diplomația urangutanilor” în relațiile sale cu statele care importă ulei de palmier și va oferi maimuțe drept cadou pentru a ameliora îngrijorările privind practicile sale de mediu, relatează Reuters.

Planul, comparat de ministrul malaez pentru comerț cu „diplomația panda” a Chinei, vine după ce anul trecut Uniunea Europeană a interzis importurile de bunuri obținute în urma unor activități de despădurire, măsură care are potențialul de a afecta exporturile de ulei de palmier ale Malaysiei, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Briceagul elvețian va fi produs într-o variantă diferită, prima dată în istoria sa de 133 ani CITEȘTE ȘI Briceagul elvețian va fi produs într-o variantă diferită, prima dată în istoria sa de 133 ani

Această măsură a fost vehiculată la nivelul blocului comunitar de mai mulți ani, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, avertizând încă din 2021 că „cei care distrug pădurile nu vor avea acces la piața unică a UE”.

Deși în unele țări europene uleiul de palmier este cunoscut mai degrabă drept substitut mai sănătos pentru cel de floarea-soarelui, el este folosit pentru obținerea mai multor tipuri de produse, în special cele din gama cosmeticelor.

Malaysia, al doilea cel mai mare exportator mondial de ulei de palmier, în spatele doar a Indoneziei, afirmă că legea adoptată de UE este discriminatorie și că are de fapt obiectivul de a proteja producătorii europeni de ulei vegetal.

Malaysia spune că „diplomația urangutanilor” va arăta lumii că este serioasă în privința protejării mediului
Johari Abdul Ghani, ministrul malaez al comerțului, a declarat acum că țara sa va oferi urangutani partenerilor comerciali ca parte a unui efort diplomatic concertat. El a menționat în acest sens partenerii importanți ai țării sale precum UE, India și China.

„Asta va dovedi comunității internaționale că Malaysia este dedicată conservării biodiversității”, a declarat el într-o postare făcută pe rețeaua de socializare „X”, fosta Twitter, marți noaptea.

„Malaysia nu poate adopta o abordare defensivă pe subiectul uleiului de palmier”, a adăugat el.

Germania: Declinul producției industriale a fost mai redus decât se estima CITEȘTE ȘI Germania: Declinul producției industriale a fost mai redus decât se estima

„În schimb, trebuie să arătăm țărilor din jurul lumii că Malaysia este un producător sustenabil de ulei de palmier și este dedicată protejării pădurilor și sustenabilității ecologice”, a subliniat ministrul.

Guvernul malaez nu a prezentat deocamdată alte detalii ale planului.

Potrivit ultimelor date publicate de Fondul Monetar Internațional, Malaysia este a treia țară din Asia de Sud-Est în ceea ce privește nivelul Produsului Intern Brut per locuitor, în spatele doar a Singapore și a Brunei, dar la mare distanță față de aceste țări.

Ea este urmată în clasament de Thailanda, Indonezia și Vietnam.

viewscnt
Afla mai multe despre
urangutani
asia
malaysia