Tariful de pornire în cursă pentru transportul în regim de taxi, care în prezent este egal cu tariful pe kilometru, va putea fi dublu, iar autorizația de taxi va fi atribuită și pentru mașini o vechime de până la 10 ani de la data fabricației, față de 5 ani în prezent, conform unui proiect analizat de Profit.ro. Documentul introduce și posibilitatea folosirii aplicaților online în locul dispeceratului clasic, precum și folosirea unor autovehicule în leasing sau comodat.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Proiectul aduce modificări condițiilor de taximetrie cu argumentul că legislația datează de 20 de ani, deși constant au avut modificări ale acesteia, uneori și de câteva ori pe an.
Dublarea tarifului de pornire
În prezent, legea prevede că tariful de pornire, exprimat în lei, este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei și apare pe afișajul client odată cu activarea dispozitivului de control din poziția de operare «Liber» în poziția de operare «Ocupat», fiind egal cu tariful de distanță (lei/km). ”Tariful de pornire va fi egal cu tariful de distanță (lei/km) aplicat”, mai prevede și separat legea actuală.
Acum, noul proiect stabilește că tariful de pornire ”poate fi mai mare decât tariful de distanță (lei/km), dar nu mai mare decât dublul acestui tarif”.
De asemenea, conform proiectului: ”Tariful de pornire va fi egal cu cel mult dublul tarifului de distanță (lei/km)”.
În privința tarifelor, proiectul mai prevede că tariful de distanță aplicat în exteriorul localității de autorizare este mai mare cu cel mult 50% decât tariful de distanță aplicat în interiorul localității de autorizare pentru timp de zi sau de noapte, după caz.
CITEȘTE ȘI Vouchere de 50.000 lei pentru panouri solare și stocarea energiei. Vouchere de până la 76.500 lei și pentru anveloparea caselor și noi ferestre eficiente energeticDublarea vechimii autovehicului autorizat
Actuala legislație prevede că autorizația de taxi se atribuie pentru prima dată, pe o perioadă de 5 ani, numai pentru autoturismele care nu depășesc vechimea de 5 ani de la data fabricației.
De asemenea, tot potrivit actualei legi, o autorizație de taxi se prelungește, la cerere, pentru 5 ani, cu conbdiția ca autoturismul pentru care s-a solicitat prelungirea să nu depășească vechimea de 10 ani de la data fabricației.
Proiectul inițiat de coaliția de guvernământ prevede acum ca autorizația de taxi să fie eliberată pentru prima dată pentru autoturismele care nu depășesc vechimea de 10 ani de la data fabricației.
Totodată, prelungirea autorizației va fi posibilă pentru autoturisme care nu au o vechime mai mare de 15 ani de la data fabrucației.
CITEȘTE ȘI Ciolacu: După digitalizarea ANAF, prin 2025, se va aplica reforma fiscală - cu adevărata cotă unică, fără excepții, sau impozitare progresivăModificări privind utilizarea aplicațiilor online, proprietatea asupra autovehiculului și calitatea de manager
Proiectul prevede posibilitatea înlocuirii stației de radio emisie-recepție cu o aplicație tip dispecerat deținută în proprietate de către cei care asigură serviciul de dispecerat.
”Transportul în regim de taxi este serviciul de transport public de persoane, bunuri sau mărfuri asigurat contra cost, pe bază de bon client sau comandă efectuată prin aplicație specializată, și realizat în condițille prezentei legi. Plata serviciului se efectuează în numerar și prin instrumente de plată electronică de tip card bancar sau prin aplicații specializate de plată care permit informarea clientului asupra costului final pentru traseul stabilit”, prevede proiectul.
Inițiativa propune să fie permisă și folosirea în regim de taxi a mașinilor deținute în temeiul unui contract de închiriere, leasing sau de comodat.
De asmenea, dacă în prezent un manager de transport în regim de taxi și închiriere poate conduce activitatea unui singur transportator autorizat, proiectul prevede ca el poate conduce activitatea a ”cel mult patru operatori de transport autorizați pentru tipul de transport respectiv”.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de Legislativ și promulgat de șeful statului.