Aflăm că deținutul numărul 320535 avea o celulă de 12 metri pătrați, dotată cu pat, birou, frigider, duș și televizor. Exista o fereastră, dar vederea era blocată de un panou masiv de plastic plasat afară.
„Era curat și suficient de luminos”, scrie Sarkozy. „Aproape că te-ai fi putut gândi că te afli într-un hotel de lux – dacă nu ar fi fost ușa blindată cu o gaură prin care gardienii te puteau privi.”, scrie Hotnews.ro
Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a fost eliberat luna trecută din închisoarea La Santé din Paris, după ce a executat 20 de zile dintr-o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru că le-a permis subordonaților să încerce să strângă fonduri electorale acum 20 de ani de la colonelul libian Gaddafi.
Spunându-i-se că va trebui să petreacă 23 de ore din 24 în camera sa – și că contactul cu oricine altcineva decât un angajat al închisorii era interzis – fostul președinte a ales să nu opteze pentru o plimbare zilnică în curte, „mai degrabă ca o cușcă decât ca un loc de promenadă”.
În schimb, își făcea exercițiile zilnice pe un aparat de alergat în mica sală de sport, care „devenise – în situația mea – o adevărată oază”.
Există multe detalii în carte: cum a fost ținut treaz în prima noapte de un vecin care cânta un cântec din filmul „Lion King” și zdrăngănea cu lingura pe gratii.
Cum a fost „mișcat de bunătatea, delicatețea și respectul personalului închisorii… fiecare dintre ei care mi s-a adresat cu titlul de domnule președinte”.
Sau cum a reușit să-și acopere pereții celulei cu cărți poștale de la toți oamenii care îi scriau pentru a-și exprima sprijinul.
„Emoționant și sincer, a mărturisit o legătură personală profundă, chiar dacă părăsisem funcția cu atât de mult timp în urmă”, scrie el.
Detaliile fascinează. Poate mai importante sunt reflecțiile despre soartă, dreptate și politică.
La sfârșitul procesului din octombrie, judecătorul – care ar fi putut să-i permită lui Sarkozy să rămână în libertate în așteptarea apelului – a decis în schimb că acesta ar trebui să meargă la închisoare. La trei săptămâni după încarcerarea sa, i s-a permis să iasă în urma unei pledoarii din partea avocaților săi.
Fostul președinte neagă cu tărie acuzațiile aduse lui și susține că este victima unei cabale motivate politic din cadrul sistemului judiciar francez.
Toate acestea sunt reluate în carte, în care Sarkozy se compară cu cea mai faimoasă victimă a justiției din Franța, Alfred Dreyfus – ofițerul evreu care a fost trimis pe Insula Diavolului sub o acuzație inventată de spionaj.
„Pentru orice observator imparțial care le cunoaște istoria, asemănările sunt izbitoare”, scrie el.
„Afacerea Dreyfus a pornit de la documente false. La fel și a mea… Dreyfus a fost degradat în fața trupelor, când i-au luat decorațiile. Mie mi s-a luat Legiunea de Onoare, în fața întregii națiuni.”
„Și Dreyfus a fost închis la Santé – un loc pe care acum îl cunosc bine”, scrie el. El nu ratează ocazia de a se răfui cu actualul președinte al Franței, Emmanuel Macron.
Problema lui Sarkozy este că Macron nu a avut niciodată „curajul” să-l sune personal pentru a-i explica de ce i se retrag decorațiile. „Dacă ar fi sunat, i-aș fi înțeles argumentele și aș fi acceptat decizia”, scrie el. „Faptul că nu a făcut-o a demonstrat că motivele sale erau cel puțin nesincere.”
Însă relațiile lui Sarkozy cu un alt lider politic – Marine Le Pen – au atras cea mai mare atenție în Franța. Acest lucru se datorează afecțiunii neobișnuite pe care fostul președinte o arată fostului său rival.
„Am apreciat declarațiile publice pe care le-a făcut după condamnarea mea, care au fost curajoase și complet lipsite de ambiguitate”, scrie el.
Sarkozy a telefonat pentru a-i mulțumi și spune că au avut o conversație amicală, adăugând: „Mulți alegători [ai RN] astăzi m-au susținut când eram activ politic… A-i insulta pe liderii RN înseamnă a-i insulta pe alegătorii lor, adică pe oameni care sunt potențial alegătorii noștri.”
„Am multe divergențe cu liderii RN… Dar a-i exclude din rândul republicanilor ar fi o greșeală.”
