România va fi lovită de un nou val de aer polar

România va fi lovită de un nou val de aer polar
scris 1 feb 2023

Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică încă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.

În următoarele zile, vremea se răcește accentuat în toată țara. În mai multe județe din zona de munte, până pe 3 februarie, se anunță ninsori însemnate cantitativ și viscol puternic și se va depune strat consistent de zăpadă, scrie Adevarul.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Curier plătit în România cu bani de jucărie. Un detaliu de pe bancnote a trecut neobservat, deși dădea de gol înșelăciunea CITEȘTE ȘI FOTO Curier plătit în România cu bani de jucărie. Un detaliu de pe bancnote a trecut neobservat, deși dădea de gol înșelăciunea

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis  atenționare meteorologică cod galben pentru intervalul 1 februarie, ora 10.00 – 3 februarie, ora 10.00. 

 ”În intervalul menționat, la munte temporar va ninge, însemnat cantitativ îndeosebi în zona Carpaților Occidentali și în cea din jumătatea de nord a Carpaților Orientali (unde prin acumulare vor fi cantități de precipitații de peste 30…40 l/mp) și se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la peste 1700 m, temporar rafalele vor depăși 80…90 km/h, va fi viscol și vizibilitatea scăzută”, au anunțat meteorologii.

De asemenea, a fost emis cod galben, valabil în intervalul 1 februarie, ora 10.00 – 3 februarie, ora 10.00 pentru intensificări locale ale vântului în Transilvania și Oltenia.

Pe parcursul zilelor de miercuri (1 februarie) și joi (2 februarie), local și temporar, în Transilvania și Oltenia vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55-65 km/h. Intensificări temporare ale vântului vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Prognoză specială pentru București

În timp ce la munte vremea rea face ravagii, în București se anunță temperaturi plăcute. Vremea se va încălzi față de zilele anterioare, astfel că vor fi temperaturi maxime 7…9 grade și minime de minus 4 și minus 1 grad Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru precipitații slabe mixte va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe parcursul zilei de joi (2 februarie) când va atinge viteze de 45-50 km/h.

Vine frigul

Conform Realitatea TV,  de duminică și pe tot parcursul săptămânii viitoare, un val de aer polar lovește din nou România.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între minus 8 și 2 grade Celsius,  cele mai  valori fiind în depresiuni și în nordul Moldovei.

De asemenea, nopțile și diminețile vor fi geroase, cu minime cuprinse între minus 17 și minus 7 grade Celsius, posibil spre minus 20 grade Celsius în depresiuni și la munte, arată sursa vitată mai sus.

De asemenea, gerul se va instala și în Capitală, unde sunt prognozate minime cuprinse între minus 8 și minus 10 grade Celsius.

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo
iarna