PSD insistă cu eliminarea lui Iohannis din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței

PSD insistă cu eliminarea lui Iohannis din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței
scris 30 iun 2020

După ce Guvernul modificase, la finele lunii ianuarie, prin ordonanță de urgență, Legea concurenței în așa fel încât mandatul conducerii Consiliului Concurenței să poată fi reînnoit fără un număr limitămajoritatea PSD a reușit, în aprilie, să impună în Senat, cameră decizionala a Parlamentului în acest caz, o nouă formă a legii, astfel încât președintele României să fie eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului. Proiectul a fost sesizat deja de neconstituționalitate de către Guvernul României și, împreună, de PNL și USR, iar apoi de șeful statului. PSD a reușit însă, acum, să adopte din nou în Senat un alt proiect de lege cu aceleași prevederi.

De ce este important: Astăzi, membrii Plenului Consiliului Concurenței sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenței, cu avizul Guvernului și după audierea candidaților în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Respingerea unei nominalizări poate fi doar cu condiția prezentării motivelor pe care aceasta se bazează.

Urmărește-ne și pe Google News

Mai este important: Până la ordonanța Guvernului, legea prevedea că durata mandatului membrilor Plenului Consiliului Concurenței este de 5 ani, acesta putând fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior. Guvernul a stabilit în ianuarie, în ordonanță, că numirile membrilor Plenului Consiliului Concurenței sunt pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului, deci fără o limită.

Modificarea a apărut cu puțin timp înainte de expirarea celui de-al doilea mandat al actualului președinte al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

DECIZIE Costul caselor de marcat cu jurnal electronic va putea fi dedus din impozit CITEȘTE ȘI DECIZIE Costul caselor de marcat cu jurnal electronic va putea fi dedus din impozit

În sesizarea adresată CCR, șeful statului contestă atât din motive extrinseci, procedurale, adoptarea proiectului, cât și din motive intrinseci de constituționalitate.

SESIZAREA DE NECONSTITUȚIONALITATE A PREȘEDINTELUI POATE FI CONSULTATĂ AICI

Acum, majoritatea PSD promovat însă o serie de modificări la Legea concurenței printr-un proiect de lege inițiat de PSD în 2018 și adoptat tacit de Camera Deputaților.

În primul rând,  Plenul Consiliului Concurenței nu mai este numit prin decret de președintele României, ci prin hotărâre adoptată în ședință comună a Camerei Depiutaților și Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare din cele două Camere.

Totodată, numărul membrilor Plenului Consiliului Concurenței este majorat de la 7 la 11 membri, dublându-se de la 4 la 8 numărul consilierilor de concurență.

De asemenea, mandatul conducerii va putea fi reînnoit o singură dată, indiferent de durata mandatului exercitat anterior. 

ULTIMA ORĂ Parlamentul a impus taxă de 90% furnizorilor care nu transferă consumatorilor ieftinirea gazelor la producători după liberalizare CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Parlamentul a impus taxă de 90% furnizorilor care nu transferă consumatorilor ieftinirea gazelor la producători după liberalizare

Actualul președinte al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a fost reconfirmat în funcție, pentru un mandat de 5 ani, pe data de 5 martie 2015, în urma unui decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan chiritoiu
consiliul concurentei
ordonanta
guvern
mandat
reinnore
senat
abrogare