O ”flotă” de baloane chinezești spionează zeci de țări pe ”cinci continente”, acuză SUA

O ”flotă” de baloane chinezești spionează zeci de țări pe ”cinci continente”, acuză SUA
scris 9 feb 2023

Casa Albă acuză China de faptul că folosește ”masiv” baloane sondă ca instrumente de spionaj în toată lumea, acuzații pe care Beijingul le respinge ca făcând parte dintr-o campanie de denigrare a sa, relatează AFP.

Statele Unite anunță că se află ”în discuții cu aliații și partenerii” lor pe tema unei ”flote” de baloane de spionaj pe care China le-a desfășurat - acuză America - în întreaga lume în ultimii ani, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT Daea vrea bani din REPower EU pentru energie verde la sisteme de irigații. Regenerabile pe terenuri agricole de stat, excepție de la limita de 50 de hectare. Modificare vitală pentru o mega-investiție Hidroelectrica CITEȘTE ȘI DOCUMENT Daea vrea bani din REPower EU pentru energie verde la sisteme de irigații. Regenerabile pe terenuri agricole de stat, excepție de la limita de 50 de hectare. Modificare vitală pentru o mega-investiție Hidroelectrica

”Baloane chinezești au fost observate deasupra unor țări de pe cinci coninente”, cărora le-au ”încălcat suvernitatea”, a declarat miercuri presei o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Statele Unite au doborât sâmbătă, în mare, o aeronavă chineză care i-a survolat teritoriul timp de mai multe zile.

Oficiali americani au dat asigurări că decizia de a aștepta înainte de a-l doborî a oferit ”o ocazie formbidabilă de a înțelege și studia mai bine” dispozitivul, a cărui traversare a teritoriului american a captivat America timp de mai multe zile.

ÎMPĂRTĂȘIRE DE INFORMAȚII

Washingtonul a dat asigurări că China nu se află la prima încercare și că Beijingul a trimis trei aeronave în scurte incursiuni în spațiul aerian american în timpul președinției lui Donald Trump și una la începutul mandatului lui Joe Biden.

China, la rândul său, a condamnat puternic distrugerea balonului, despre care spune că este o aeronavă ”civilă folosită în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”, care a intrat în mod ”nevoit” în spațiul aerian american.

”A fost un act iresponsabil, iar ca răspuns noi am acționat în mod responsabil și prudent pentru a ne apăra interesele”, a justificat miercuri șeful diplomației americane Antony Blinken.

El a anunțat - într-o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg - că armata americană își continuă activitatea de colectare de fragmente din balon, în largul coastelor statului american South Carolina.

Oficiali guvernamentali informează atât Congresul cu privire la informațiile colectate, cât și zeci de țări din lume, de la Washington sau prin intermediul ambasadelor, a precizat Blinken.

”O facem”, a declarat el, ”pentru că Statele Unite nu sunt singura țintă a acestproui gram vast care a încălcat suveranitatea unor țări de pe cinci continente”.

SPIONAJUL CHINEZ, ÎN CREȘTERE ÎN EUROPA ȘI ASIA

Jens Stoltenberg a exprimat îngrijorarea statelor membre NATO din cauza acestor activități de spionaj ale Chinei și a subliniat că Beijingul a investit masiv, în ultimii ani, pentru a se dota cu noi capacități militare.

”Noi am observat totodată o creștere a activităților de spionaj ale Chinei în Europa. Ei folosesc sateliți, Internetul și, așa cum am văzut deasupra Statelor Unite, baloane”, a acuzat el, îndemnând la o ”vigilență constantă”.

The Washington Post (WP) scrie, citând oficiali americani neidentificați, că acest program chinez de spionaj este coordonat în parte de pe Insula Hainan, în sudul Chinei.

Baloane spion au fost folosite pentru a supraveghea instalații militare în Japonia, India și Taiwan, dezvăluie ziarul american.

Președintele american Joe Biden a declarat în discursul său despre Starea Uniunii, marți seara, că Sattele Unite nu se lasă intimidate de către China.

Biden a subliniat într-un interviu acordat PBS că ”nu caută conflictul” cu China.

viewscnt
Afla mai multe despre
spionaj
china