Noua Zeelandă interzice armele semiautomate și puștile de asalt

Noua Zeelandă interzice armele semiautomate și puștile de asalt
scris 21 mar 2019

Noua Zeelandă a reacționat rapid față de carnagiul la două moschei și a interzis, joi, armele semiautomate și pușile de asalt, ceea ce a relansat îndemnurile la controlul armelor de foc în Statele Unite, relatează AFP.

În total 50 de credincioși au fost uciși prin împușcare săptămâna trecută de către un adept al supremației albilor australian în două moschei, la Christchurch, cel mai important oraș de pe Insula de Sud, un masacru pe care l-a filmat și difuzat în direct pe Facebook, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Poliția a anunțat că toate victimeel au fost identificate, ceea ce permite o calmare a frustrării familiilor, având în vedere că obiceiul musulman vrea ca morții să fie îngropați cât mai rapid posibil, în general în 24 de ore de la deces.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ridicolul continuă: Numărul autostrăzilor s-a înmulțit... în Parlament. Senatorii au adoptat, într-o singură zi, legi pentru construcția a 3 noi autostrăzi CITEȘTE ȘI Ridicolul continuă: Numărul autostrăzilor s-a înmulțit... în Parlament. Senatorii au adoptat, într-o singură zi, legi pentru construcția a 3 noi autostrăzi

Premierul Jacinda Ardern a promis imediat după masacru o înăsprire a unei legislații care i-a permis atacatorului să cumpere legal arsenalul pe care l-a folosit în atac.

”Toate armele semiautomate foloste în atacul terorist de vineri vor fi interzise în această țară”, a anunțat la mai puțin de o săptămână după masacru șefa Guvernului, detaliind o adevărată panoplie de măsuri care-i concretizează promisiunea.

Încărcătoarele de mare capacitate și alte dispozitive care permit tiruri mai rapide vor di scoase, de asemenea, în afara legii.

Reforma legislației urmează să fie prezentată în parlament la începutul lui aprilie, însă măsuri provizoriu împiedică orice precipitarea asupra armelor - ceea ce înseamnă că o interdicție de facto se află deja în vigoare.

”Este un lucru bun. De ce să avem nevoie de asemenea arme în casele noastre”, a declarat pentru AFP Kawthar Abulaban, în vârstă de 54 de ani, care a supraviețuit atacului de la Moscheea al-Nur, prima vizată de extremistul australian, în vârstă de 28 de ani.

”VIOLENȚA ARMELOR”

Un program de răscumpărare urmează să fie lansat cu privire la armele aflate în curculație, al cărui cost este estimat la 100 până la 200 de milioane de dolari neozeelandezi (până la 120 de milioane de euro).

Potrivit unor estimări, cel puțin 1,5 milioane de arme se află în circulație în Noua Zeelandă - adică trei la zece locuitori, mai puține decât în Statele Unite (mai mult de una de locuitor).

Atacul a provocat numeroase dezbateri - atât în Noua Zeelandă, cât și în străinătate - cu privire la accesul la arme și folosirea rețelelor de socializare de către extremiști.

”Așa arată adevărate măsuri în vederea opririi violenței cauzate de arme”, a reacționat senatorul american Bernie Sanders, un candidat democrat în alegerile prezidențiale.

”Trebuie să urmăm modelul neozeelandez, să înfruntăm NRA (National Rifle Association, un puternic lobby al armelor) și să interzicem vânzarea și distrubuirea de arme de asalt în Statele Unite”.

Aleasa democrată Alexandria Ocasio-Cortez a denunțat incapacitatea țării sale de a implementa măsuri, chiar și modeste, după masacre succesive precum cel de la școala primară Sandy Hook, în 2012, soldat cu 26 de morți, între care 20 de copii. "Sandy Hook a avut loc în urmă cu șase ani și nu reușim să facem Senatul să voteze în favoarea unei verificări universale a antecedentelor”.

O purtătoare de cuvânt a NRA, Dana Loesch, a declarat că ”Statele Unite nusunt Noua Zeelandă. Ei nu au un drept inalienabil la arme și la autoapărare, spre deosebire de noi”.

La Christchurch, a doua zi la rând, sute de persoane s-au adunat sub un cer cenușiu pentru a-și lua adio de la victimele ucigașului, între care se află o locuitoare convertită la islam și un bărbat ucis în timp ce-l saluta pe cel care avea să-l omoare.

Elevi plângeau, însoțind sicriul lui Sayyad Milne, în vârstă de 14 ani, și Tariq Omar, în vârstă de 24 de ani.

MORMINTE

Tatăl lui Sayyad, John Milne, a declarat că fiul său a fost împușcat în timp ce se ruga la Moscheea al-Nur. ”Micuțul său” visa să devină portar la Manchester United, a declarat el pentru AFP.

Între tinerii prezenți, mulți  sunt școlarizați la Liceul Cashmere, instituția pe care o frecventa Sayyad, dar și Hamza Mustafa, un refugiat sirian, îngropat miercuri.

Tariq Omar antrena echipe de fotbal de juniori la Christchurch United Academy. Potrivit presei locale, mama sa l-a lăsat la al-Nur în ziua masacrului șia supraviețuit, pentru că ea căuta un loc de parcare.

Colin Williamson, directorul United Academy, l-a prezentat pe Omar drept ”o ființăumană magnifică, cu un suflet uriaș și o mare dragiste față de coaching”.

O vecină a familiei Milne se întristează privind numărul mormintelor săpate, încă goale.

”Ceea ce m-a uimit sunt toate aceste morminte care așteaptă și locul pe care-l iau”, a spus ea.

Într-un ”manifest” despre ”marea înlocuire” - o teorie a complotului populară în mediile extremei drepte, care consideră că populațiile albe europene sunt ”înlocuite” cu populații de imigranți -, atacatorul afirmă că vrea să alimenteze conflictul între islam și Occident.

Însă, la Christchurch, credincioși din toate religiile s-au reunit pentru a-și mărturisi solidaritatea, iar orașul era plin de jerbe de flori și de mesaje de unitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
noua zeelanda
arme semiautomate
pusti de asalt