Noua carte electronică de identitate ar urma să fie emisă în toată țara până la finalul anului

Noua carte electronică de identitate ar urma să fie emisă în toată țara până la finalul anului

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

scris 19 ian 2023

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP) își propune să emită, până la sfârșitul acestui an, cartea electronică de identitate (CEI) la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare din țară, a declarat chestorul de poliție Cătălin Giulescu, împuternicit director general al DGEP.

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, la sediul său, o dezbatere privind proiectul ordonanței de guvern pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

„În cea de-a doua parte a anului acestuia, la finalul verii, vom iniția extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național. Ne propunem să inițiem această extindere la nivelul Municipiului București și, progresiv, să emitem la nivelul municipiilor – reședință de județ, ulterior în toate celelalte locații. În momentul acesta, avem active aproximativ 630 de servicii publice comunitare la nivel național. Noi ne propunem ca, până la 31 decembrie 2023, să putem emite cartea electronică de identitate la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare”, a precizat Giulescu.

Andrea Agnelli, membru al familiei care deține un pachet important de acțiuni Stellantis, a demisionat din conducerea companiei. În noiembrie demisionase și din funcția de președinte Juventus, într-un scandal cu fraude contabile CITEȘTE ȘI Andrea Agnelli, membru al familiei care deține un pachet important de acțiuni Stellantis, a demisionat din conducerea companiei. În noiembrie demisionase și din funcția de președinte Juventus, într-un scandal cu fraude contabile

El a adăugat că, odată cu emiterea CEI, pentru cei care nu își doresc o carte de identitate cu suport electronic, va fi pusă în circulație și o carte de identitate simplă, care va avea același format, cu aceleași elemente de securitate, cu excepția suportului de stocare. Potrivit șefului DGEP, trecerea la un nou format al actului de identitate este „strict necesară”, pentru că este vorba „de documente care sunt supuse anumitor riscuri care evoluează”.

„Vom iniția extinderea la nivel național, în cea de-a doua parte a acestui an, a CEI și a cărții de identitate simple, pentru cei care nu își doresc o carte de identitate cu suport electronic. Este vorba de un act de identitate de același format și folosind aceleași materii prime precum cartea electronică de identitate și aceleași elemente de securitate, pe care le avem înmagazinate în CEI, cu excepția suportului de stocare. Trecerea la un nou format al actului de identitate este strict necesară. Potrivit tuturor studiilor existente, cel puțin la nivel european, un format al documentelor de identitate este necesar la fiecare patru – cinci ani, pentru că vorbim de niște documente care sunt supuse anumitor riscuri și riscurile evoluează. Noi avem acest document de identitate pe care îl emitem și astăzi, punerea lui în circulație s-a făcut în 1997. Folosim tehnologii de producție la nivelul anilor ‘ 90, tehnologii depășite din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, avem și foarte multe plângeri, petiții în ceea ce privește dimensiunea documentului de identitate, considerată neadecvată în acest moment. În aceste condiții beneficiem și de dispozițiile Regulamentului 1157/2019, care se aplică direct începând cu 2 august 2021 pe teritoriul României, și care ne impune trecerea la un nou format securizat de act de identitate”, a explicat Cătălin Giulescu.

Totodată, oficialul DGEP a asigurat că documentul nu va conține nicio informație referitoare la starea de sănătate.

„CEI va înlocui funcția cardului de sănătate pentru simplu motiv că va conține acel certificat digital pentru autentificare și va înlocui funcția de autentificare din actualul card de sănătate. Nu va conține nicio informație referitoare la starea de sănătate. Vă va permite, în raport cu entitățile care prestează servicii medicale legate de sănătate, să vă autentificați în sistemul respectiv, în sensul în care în cartea electronică MAI-ul nu va înscrie nicio informație referitor la starea de sănătate. (…) Acestea vor putea fi accesibile în măsura în care dumneavoastră, titulari ai CEI, vă deplasați la un profesionist și cereți prestarea unui serviciu”, a transmis Giulescu, participanților la dezbatere.

El a respins acuzațiile formulate de mai mulți reprezentanți ai societății civile, precum și de senatorul Diana Șoșoacă, care au reclamat, printre altele, posibila ingerință a STS, un serviciu militarizat, în gestionarea cărților de identitate, faptul că proiectul în discuție ar fi fost „politic reglementat” și ar influența regimul electoral, este neconstituțional și are legătură cu alegerile din 2024, când „unii nu trebuie să ajungă în Parlament și în funcții publice”.

„Ce rol are STS-ul? STS-ul este un serviciu militarizat care nu are ce căuta, sub nicio formă, în gestionarea cărților de identitate. (…) De ce este lăsată să gestioneze o instituție militarizată, într-un mod care va rămâne absolut transparent, datele noastre care trebuie să fie controlate de către autorități civile, care să poată verifica modul de funcționare, transparența. (…) Această ordonanță depășește sfera care v-a fost dată prin lege, pentru că intră în domeniul legilor organice, în lege sunt lăsate portițe (…) să adăugați la lege, ceea ce este neconstituțional. Vrem să știm care sunt autoritățile care controlează datele și care este rolul STS-ului, un serviciu militarizat și netransparent, în administrarea datelor noastre de identificare, nu de identitate”, a susținut Dan Chitic, președintele Coaliției pentru Națiune.

La rândul său, Diana Șoșoacă a afirmat că acest proiect ar fi neconstituțional și ar avea legătură cu alegerile din 2024.

Turismul rural din Maramureș este afectat de lipsa zăpezii CITEȘTE ȘI Turismul rural din Maramureș este afectat de lipsa zăpezii

„Aceste inițiative sunt deja în Parlament, cam de vreun an, și nu au avut curajul, după ce oamenii s-au năpustit anul trecut cu pașaportul verde, nu au mai avut curajul să o aducă în discuție, drept pentru care au trimis-o către dumneavoastră. Și foarte mulți reprezentanți de aici, de la MAI, au venit în comisiile parlamentare, inclusiv în Comisia juridică, și au discutat posibilitatea ca acest proiect să fie adoptat fără să mai existe scandal în Parlament. Pentru că, în Parlament, sunt nenumărați parlamentari care nu sunt de acord cu acest proiect de lege, pentru că v-am atenționat inclusiv prin memorii și notificări. Tot ceea ce faceți aici se raportează la alegerile din 2024 când unii nu trebuie să ajungă în Parlament și în funcțiile publice și încercați să împovărați tot acest sistem cu astfel de legislație neconstituțională”, a susținut Șoșoacă.

În replică, șeful DGEP a spus că proiectul în discuție „nu cuprinde nicio dispoziție” care să reglementeze în vreun fel această situație.

„Noi nu reglementăm activitatea electorală sau modul în care este organizat referendumul. De două ori pe an, de regulă toamna și primăvara, noi avem niște exporturi masive de date, pe baza cărora AEP realizează Registrul electoral. Iar în anii electorali avem obligație să furnizăm, cu un anumit termen prealabil, înainte de organizarea scrutinelor, setul de date”, a punctat el.

În ceea ce privește securizarea CEI, problemă de asemenea ridicată de participanții la dezbatere, Giulescu a explicat că rolul STS este acel acela de a asigura comunicarea între sistemul central, sistemul național de evidență a persoanelor și serviciile publice comunitare locale prin intermediul unor linii de comunicație securizate, astfel încât informații să nu ajungă decât la cei în cauză.

„În ceea ce privește securitatea, este realizată la DGEP, la nivelul MAI, iar comunicarea între sistemul central, cel de evidență al persoanelor, și cele comunitare este realizată prin intermediul STS, să fie securizată. STS-ul nu are acces. Este vorba de date criptate, sunt criptate, de ce apelăm la liniile date de STS? Pentru că este infrastructură a statului român, iar STS-ul ne asigură o securitate foarte bună, ei ne pun la dispoziție doar linii de comunicație securizate”, a explicat Cătălin Giulescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
carte electronică de identitate
dgep