Ministrul Sănătății din Germania susține reintroducerea măștii sanitare pentru a evita un nou val de COVID-19

Ministrul Sănătății din Germania susține reintroducerea măștii sanitare pentru a evita un nou val de COVID-19
scris 14 oct 2022

Ministrul Sănătății din Germania, Karl Lauterbach, a cerut celor 16 landuri germane să reintroducă obligativitatea privind purtarea măștii sanitare în spațiile publice închise pentru a combate valul în creștere de noi infectări provocate de coronavirusul SARS-CoV-2, informează DPA.

Eveniment Profit Health.forum - Sistemul medical românesc la 15 ani după aderarea la UE

Videoconferința, programată pentru 27 octombrie și organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Vodafone, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Într-un interviu acordat pentru postul de televiziune DZF, Karl Lauterbach le-a sfătuit pe guvernele din cele 16 landuri germane - care sunt în mare parte responsabile pentru politicile de sănătate publică - să se folosească de prevederile legale existente pentru a reintroduce măsuri mai stricte împotriva COVID-19.

Urmărește-ne și pe Google News
Mișcare majoră în curierat - Capital Fleet Services iese din acționariatul NemoExpress, compania, de 20 de ani pe piață, își cere insolvența CITEȘTE ȘI Mișcare majoră în curierat - Capital Fleet Services iese din acționariatul NemoExpress, compania, de 20 de ani pe piață, își cere insolvența

"Dacă landurile ar putea conveni acum în legătură cu momentul optim pentru a face acest lucru, atunci, desigur, ar fi minunat", a declarat ministrul german al Sănătății, care este de profesie medic, scrie Agerpres.

"Valul de infectări care traversează acum o perioadă de creștere nu se va opri de la sine. Cineva trebuie să reacționeze. Nu vrem să provocăm panică și nu vrem nici să facem pe șeful suprem în fața landurilor", a adăugat el.

Agenția pentru controlul bolilor din Germania, Institutul Robert Koch, a anunțat joi că rata națională de incidență a infectărilor, calculată la șapte zile, este de 793,8.

Acest parametru a ținut cont doar de rezidenții care au făcut un test PCR oficial, însă tot mai puțini germani apelează în ultima vreme la măsura testării anti-COVID-19.

Declarațiile ministrului Lauterbach au fost făcute după remarcile similare rostite ieri seară de directoarea asociației medicilor Marburger Bund.

"Landurile trebuie să reacționeze în toate zonele în care numărul cazurilor crește spectaculos, impunând obligativitatea de purtare a măștilor FFP2 în transportul public și în spațiile publice închise", a declarat Susanne Johna pentru ziarele publicate de grupul media Funke.

Guvernul Germaniei lansează vineri o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe oameni să se protejeze împotriva variantelor mai recente ale noului coronavirus prin intermediul unor vaccinuri actualizate, care au fost autorizate de curând.

La nivel de landuri, unele dintre guvernele regionale au început consultări despre posibilitatea adoptării unor măsuri mai stricte împotriva COVID-19. Legile actuale le permit să reintroducă unele dintre măsurile cu care oamenii erau familiarizați în primele perioade de lockdown: purtarea obligatorie a măștii sanitare în mijloace de transport, magazine și restaurante, precum și testări regulate în școli.

În Germania, este încă în vigoare obligativitatea de purtare a măștii sanitare în toate unitățile din domeniul sănătății, precum spitale și aziluri pentru vârstnici.

viewscnt
Afla mai multe despre
coronavirus
germania