Ministrul Economiei, după protestul de la Fabrica de Arme Cugir: Nu este o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client. Trebuiau să înceapă un program de modernizare a unei hale, din păcate, am constatat că nu s-a întâmplat nimic

Ministrul Economiei, după protestul de la Fabrica de Arme Cugir: Nu este o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client. Trebuiau să înceapă un program de modernizare a unei hale, din păcate, am constatat că nu s-a întâmplat nimic

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

scris 14 nov 2024

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a explicat că Fabrica de Arme Cugir, ai cărei angajați au protestat, joi, reclamând lipsa contractelor, s-a bazat timp de mulți ani pe un singur partener extern, Oprea subliniind că le-a transmis celor de la fabrică faptul că ”nu este o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client”.

Ministrul a arătat că fabrica a primit anterior bani pentru modernizarea unei hale și diversificarea portofoliului, dar că managerii fabricii nu au făcut demersuri în acest sens, motiv pentru care conducerea a și fost schimbată, la acel moment, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Un colier cu diamante, care ar avea legătură cu Maria Antoaneta, vândut la licitație pentru 4,8 milioane de dolari CITEȘTE ȘI VIDEO Un colier cu diamante, care ar avea legătură cu Maria Antoaneta, vândut la licitație pentru 4,8 milioane de dolari

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a mers la Fabrica de Arme Cugir, ai cărei angajați au ieșit în stradă și i-au solicitat demisia, ei reclamând că nu au date despre viitorul fabricii, în condițiile în care este nevoie de contracte pentru ca unitatea industrială să funcționeze.

Ministrul a afirmat că atât managementul fabricilor din industria de apărare, cât și compania-mamă Romarm trebuie să caute contracte pentru fabricile din industria de apărare.

În ceea ce privește situația de la Fabrica de arme de la Cugir, ministrul a explicat că a alocat fonduri pentru construirea unei hale noi în incinta fabricii, însă timp de doi ani acolo nu s-a întâmplat nimic, deși banii existau. Acesta a fost și motivul pentru care vechea conducere a fost schimbată, a adăugat ministrul.

”La Fabrica de Arme Cugir, 130 de milioane de lei sunt în conturile fabricii, trebuiau să înceapă un program de modernizare a unei hale, din păcate, am constatat că nu s-a întâmplat nimic, lucru care ne-a dus la consolidarea deciziei de a schimba managementul. Astăzi, cu surprindere, am aflat că nu mai aveau nici măcar conturile deschise pe platforma de licitații publice, deci toate demersurile care ar fi trebuit făcute pentru modernizarea halei, începând cu studiul de fezabilitate, cu proiect, cu construcție, pentru a putea să primești transfer de tehnologie noi, nu s-a întâmplat, din păcate”, a spus el.

Explozia prețurilor la alimente provoacă îngrijorări la Kremlin CITEȘTE ȘI Explozia prețurilor la alimente provoacă îngrijorări la Kremlin

Radu Oprea a susținut că a vorbit cu sindicatele și cu managementul, iar principala grijă este asigurarea fondurilor pentru plata salariilor, pentru ca angajații să fie păstrați, iar în paralel fabrica să se dezvolte.

Ministrul a explicat că, timp de mulți ani, Fabrica de arme Cugir a avut un contract cu un partener din Statele Unite ale Americii, iar de doi ani comenzile au scăzut treptat.

”Le-am spus de prima dată că, din punct de vedere al conducerii afacerilor, nu este o decizie înțeleaptă de business să ai un singur client, niciodată nu trebuie să rămâi cu un singur produs și cu un singur client. Din păcate, lucrurile au venit mai repede decât ne-am fi așteptat, pentru că ei ar fi trebuit să diversifice, chiar dacă aveam anumite clauze pe partea de arme de uz civil, să poată să se dezvolte pe partea de arme uz militar. De aceea am și venit cu finanțare, să poată să facă acest lucru, să poată să investească într-o hală nou în care, prin transfer de tehnologie, să înceapă să producă arme standard NATO. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, fapt care ne-a dus la decizia de a schimba managementul. Acum l-am rugat pe domnul director să se uite cu foarte mare atenție la contract, pentru că acolo sunt niște clauze”, a explicat Radu Oprea.

Aproape 200 de salariați ai Fabricii de Arme de la Cugir, județul Alba, au participat, joi dimineață, la un protest, ei reclamând lipsa contractelor. Angajații spuneau că ei sunt învățați să muncească, dar ”stau la mâna Guvernului”, pentru că nu au contracte. Ei solicitau demisia ministrului Economiei, pe care îl acuză că, deși a făcut dese vizite la Cugir, nu a mers decât o dată să afle care sunt problemele cu care se confruntă Fabrica de arme.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul economiei
fabrica de arme cugir