Regiunea New York se confruntă cu o serie de incendii de o forță rară în nord-estul Statelor Unite, din cauza unei perioade de secetă deosebit de lungi care pune la încercare rezervele de apă, iar autoritățile locale au cerut populației să economisească apa, relatează AFP.
Cei 8,5 milioane de newyorkezi sunt îndemnați să semnaleze orice focar de incendiu, să facă dușuri mai rapide și să tragă apa la toaletă doar dacă este necesar, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Grătarele în zone publice au fost interzise, după ce incendii, rapid controlate, au izbucnit în acest weekend la Prospect Park, în centrul cartierului Brooklyn.
New Yorkul este alimentat cu apă de la rezervoare în zona râurilor din regiune, care atingeau miercuri 62% din capacitate, în scădere față de cele 79,2% în perioade normale.
”Din nefericire, se pare că aceste condiții de secetă neobișnuită în acest anotimp nu se termină, pentru că totul indică faptul că ne așteaptă o iarnă foarte uscată”, a avertizat în fața presei guvernatorul statului New Jersey, Phil Murphy,
”Realitatea este că seceta pe care o treversăm este doar un exemplu al modificărilor climatice pe teritoriul nostru azi, nu în viitorul apropiat, aici și acum”, a adăugatguvernatorul democrat.
MII DE HECTARE ARSE
Începând de vineri, pompierii din statele New York și New Jersey luptă împotriva unor incendii care au ars mii de ehctare în jurul râului forestier Jennings Creek, situat la o oră distanță de zgârie-norii din Manhattan.
Incendiile au cauzat sâmbătă moartea unui angajat al Parcurilor statului New York, în vârstă de 18 ani, ucis de un arbore care a căzut peste el în timp ce participa la operațiuni.
CITEȘTE ȘI Mai mult de 800 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de diabetAlimentte de rafale de vânt și de secetă, incendiile s-au multiplicat de la începutul lui octombrie și au ars de trei ori mai multe hectare - aproape 4.500 - față de o medie de 1.600 în New Jersey.
În statul New York este vorba despre cele mai grave incendii din 2008 încoace, a anunțat guvernatoarea democrată Kathy Hochul. Lipsa ploilor nu ajută.
Uraganul Helene a devastat regiuni situate mai la sud, la sfârșitul lui septembrie, și s-a soldat cu 101 morți în North Carolina, însă New Yorkul și regiunea sa nu au cunoscut ploi semnificative în septembrie, octombrie ori noiembrie.
”De 20 de ani nu înregistrăm un astfel de episod de secetă în nord-estul Statelor Unite”, declară AFP climatologul de la Centru Național american de Studierea Secetei de la Universitatea Nebraska-Lincoln, Brian Fuchs.
La fel ca Phil Murphy, și alți oficiali au atribuit această secetă modificărilor climatice.
Brian Fuchs consideră că un episod de secetă nu este complet neobișnuit în nord-estul Statelor Unite.
”Însă temperaturile sunt mai mari din cauza modificărilor cliamtice. Iar aceste temperaturi pot contribui la secete cum nu am văzut în trecut”, declară el AFP.
”Trecem tot mai rapid la perioade foarte umede și invers”, spune el.