Medicul Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit 10.000 de euro de la un medic pentru a asigura ocuparea, de către acesta, a unui post de asistent universitar în specialitatea Chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv șef al Disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila” București, pentru luare de mită, scrie News.ro.
"În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu", se arată în rechizitoriu.
Concret, el ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul U.M.F. "Carol Davila” București), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competența sa, în oricare din calitățile sale menționate.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparținând lui Beuran.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Medicul Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, în 14 februarie, în acest dosar.