Emmanuel Macron a lansat vineri, în prima zi a unui turneu la Bratislava și Praga, un avertisment țărilor care nu vor respecta principiile UE, mai ales Polonia și Ungaria, relatează AFP.
Într-un interviu acordat unui număr de patru ziare - unul ceh, unul polonez, unul slovac și unul ungar -, șeful statului francez a reiterat, ca anul trecut, că ”Europa nu este un supermarket” și și-a exprimat îngrijorarea față de propuneri împotriva migranților și derogări de la principii de drept în Polonia și Ungaria, scrie News.ro.
În această luare de poziție - cu șapte luni înaintea alegerilor europene -, președintele francez afirmă că se așteaptă la un duel între ”progresiști” și naționaliști.
CITEȘTE ȘI Două regiuni din România se află la coada clasamentului privind speranța de viață în Uniunea EuropeanăUngaria, Slovacia, Cehia și Polonia - state membre ale Grupului de la Vișegrad (V4) - refuză în mod categoric o repartizare obligatorie a migranților în statele membre ale Uniunii Europene (UE).
”Avem o exigență colectivă de coerență și solidaritate. Nu putem beneficia de bugetul european fără să recunoaștem solidaritatea în domeniul migrației, de exemplu”, a declarat Emmanuel Macron.
”Nu poți căuta să încerci să-și reduci contribuția la bugetul european fără să înțelegi ce aduce piața unică. Dacă vrei să ucizi Europa, continui așa. Europa nu este cu sens unic, este un angajament reciproc”, a continuat el.
Într-un avertisment cu privire la reformele judiciare din Polonia, el și-a exprimat speranța ”că Guvernul polonez va face gesturile necesare pentru a răspunde îngrijorărilor Comisiei (Europene, CE) și partenerilor săi”.
Întrebat despre declarații ale liderului ungar Viktor Orban, care-l consideră drept principalul său adversar în alegerile europene, președintele francez a apreciat că ”situația statului de drept în Ungaria cunoaște evoluții îngrijorătoare”, prin amenințări la adresa echilibrului puterilor în stat și activitatea ONG-urilor.
”Eu am o relație bună cu Viktor Orban, pe care-l respect personal și în calitate de premier ales de poporul ungar (...). Dar o Europă care sfidează diversitatea ideilor și credințelor, a independenței justiției sau a presei, a primirii refugiaților care au fugit din calea persecuțiilor este o trădare a ceea ce suntem noi , a denunțat președintele francez.
Revenind asupra asasinării jurnalistului slovac de investigație Jan Kuciak în ianuarie, Macron a declarat că ”amenințarea, atacarea sau uciderea jurnaliștilor aduce atingere fundamentelor democrațiilor noastre”.
Președintele ceh Milos Zeman - cunoscut prin poziția sa anti-migrație -, pe care macron urmează să-l întâlnească vineri seara, atacă cu regularitate presa, pe tonul unui umor negru.
Pe de altă parte, Macron și-a exprimat îngrijorarea cu privire la politica Guvernului ungar, a subliniat că ”nu vrea să cedeze nimic în fața celor care vor să dea înapoi în valori” și a insistat ca ”Europa să nu fie împărțită” de disensiuni.
”Situația la care asistăm este gravă”, a comentat el în fața presei, la Bratislava, răspunzând unei întrebări referitoare la plecarea CEU înființată de miliardarul americano-ungar George Soros, obligată de Guverul lui Viktor Orban să părăsească Ungaria.
”Voi lupta peste tot acolo unde se vrea diminuarea rolului justiției, capacității jurnaliștilor de a munci liber, rolului universităților, a ceea ce face din noi europeni”, a declarat el într-o conferință de presă comună cu președintele slovac Andrej Kiska.
”Vom vedea cum să facem totul pentru ca poporul ungar aă aibă acces la cunoaștere de calitate și să nu poată fi goniți profesori”, a adăugat el.
”Eu cred că aceasta este datoria noastră absolută”. ”Dar deosebesc între lideri și popoare”, a continuat el, precizând că ”nu cred(e) în cei care vor să creeze disensiuni în Europa”.