Justin Trudeau, nevoit să mai rămână în India după summitul G20. Avionul său s-a defectat

Justin Trudeau, nevoit să mai rămână în India după summitul G20. Avionul său s-a defectat
scris 11 sep 2023

Premierul canadian Justin Trudeau și întreaga sa delegație au fost nevoiți să își prelungească cu o zi șederea la New Delhi pentru summitul G20, după ce avionul cu care urmau să plece s-a defectat, au confirmat oficialii canadieni, potrivit The Guardian.

Trudeau a sosit vineri în India pentru summit.

Urmărește-ne și pe Google News
LISTA Grindeanu: Până la sfârșitul anului 2024 dăm cel puțin 250 de kilometri de autostradă și drum expres CITEȘTE ȘI LISTA Grindeanu: Până la sfârșitul anului 2024 dăm cel puțin 250 de kilometri de autostradă și drum expres

El trebuia să se întoarcă în Canada duminică, după ce a depus o coroană de flori la un monument dedicat liderului indian al independenței Mahatma Gandhi, dar o defecțiune mecanică l-a reținut în India peste noapte, scrie News.ro.

Înaltul Comisariat canadian de la New Delhi a transmis AFP un comunicat al biroului lui Trudeau în care se precizează că forțele aeriene canadiene, care operează avionul, au informat delegația că aparatul de zbor "se confruntă cu dificultăți tehnice".

"Aceste probleme nu pot fi rezolvate peste noapte, delegația noastră va rămâne în India până când se vor face aranjamente alternative", a adăugat acesta.

Postul canadian CTV a precizat că avionul este un Airbus, adăugând că nu este clar când se va putea întoarce și că "nu este prima dată" când are probleme.

Prezența lui Trudeau la summitul G20 a fost mai discretă decât a unora dintre omologii săi din G7 și a venit pe fondul tensiunilor dintre guvernul său și India, țara gazdă, în legătură cu modul în care Ottawa a tratat problema separatiștilor sikh de dreapta.

New Delhi acuză Ottawa că ignoră activitățile naționaliștilor sikh radicali care doresc o patrie sikh separată în nordul Indiei.

Grindeanu anunță că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauză neintrării în Schengen: Impactul financiar pentru că nu am intrat în Schengen, 2% din PIB CITEȘTE ȘI Grindeanu anunță că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor, din cauză neintrării în Schengen: Impactul financiar pentru că nu am intrat în Schengen, 2% din PIB

Trudeau nu este singura personalitate care a fost afectată în ultimele luni de probleme legate de un zbor. În august, ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a fost nevoită să renunțe la o călătorie în Oceania după o problemă cu avionul său guvernamental.

În iunie, avionul forțelor de apărare ale Noii Zeelande care l-a transportat în China pe premierul țării, Chris Hipkins, a fost considerat atât de puțin fiabil încât un avion suplimentar a zburat pentru rezervă. Foștii prim-miniștri Dame Jacinda Ardern și Sir John Key au rămas blocați anterior în timpul călătoriilor în lume după ce avioane Boeing 757 și Hercules ale RNZAF s-au defectat.

viewscnt
Afla mai multe despre
justin trudeau
avion
canada