Investigația vizează posibile fapte de corupție și deturnare de fonduri, potrivit unei surse judiciare citate de Reuters.
Procurorii din Roma îl anchetează pe președintele instituției, Pasquale Stanzione, alături de alți trei membri ai consiliului de conducere, în legătură cu presupuse cheltuieli excesive și posibile fapte de corupție care ar fi stat la baza unor decizii ale autorității, au relatat agenții de presă italiene, inclusiv ANSA.
Întrebat de jurnaliști să comenteze ancheta, Stanzione a declarat că este ”absolut senin”. El a refuzat însă să răspundă în mod direct la întrebările repetate privind o eventuală demisie, scrie News.ro.
Mișcarea de opoziție 5 Stele a susținut că credibilitatea instituției a fost afectată și a cerut retragerea lui Stanzione din funcție.
Autoritatea italiană pentru protecția datelor este considerată una dintre cele mai active din Uniunea Europeană în ceea ce privește aplicarea regimului de confidențialitate și evaluarea conformității platformelor de inteligență artificială. Instituția a inițiat frecvent acțiuni împotriva marilor companii tehnologice, solicitând informații, impunând amenzi sau dispunând interdicții temporare.
Săptămâna trecută, Garante a avertizat utilizatorii și furnizorii de instrumente de inteligență artificială, inclusiv chatbotul Grok dezvoltat de Elon Musk, cu privire la riscurile generării de imagini deepfake din conținut real fără consimțământul persoanelor implicate.
Anterior, autoritatea italiană a amendat și a suspendat temporar serviciul ChatGPT, dezvoltat de OpenAI, din cauza modului de utilizare a datelor personale, și a blocat chatbotul chinez DeepSeek, după ce compania nu a răspuns îngrijorărilor legate de politica sa de confidențialitate.
Ancheta ridică semne de întrebare privind funcționarea uneia dintre cele mai influente autorități europene în domeniul protecției datelor, într-un moment în care presiunea de reglementare asupra giganților tehnologici este în creștere la nivelul UE.
















