35 de cazuri de infectări la oameni cu un virus de origine animală de tip Henipavirus au fost identificate în două provincii, a anunțat presa de stat chineză, citată de agenția EFE.
Cazurile descoperite nu sunt grave și au fost depistate în provinciile Shandong (estul Chinei) și Henan (centrul Chinei), scrie ziarul Global Times, făcând referire la un articol publicat de cercetători chinezi și singaporezi în New England Journal of Medicine, una dintre publicațiile medicale cele mai prestigioase, scrie Agerpres.
Virusul, pentru care la ora actuală nu există vaccinuri sau tratamente, a fost detectat prin probe prelevate din gâtul pacienților care au avut contact recent cu animale și este asociat cu simptome precum febră, oboseală, tuse, lipsa poftei de mâncare, greață, dureri de cap și dureri musculare.
Cercetările ulterioare au arătat că 26 din cei 35 de pacienți purtători ai acestui Henipavirus au dezvoltat aceste simptome clinice, la care se adaugă iritabilitate și stări de vomă.
Potrivit portalului public chinez de știri The Paper, Henipavirusul este una dintre principalele cauze emergente ale saltului bolilor de la animale la oameni, proces denumit zoonoză, în regiunea Asia-Pacific.
Unul dintre vectorii de transmitere ai virusului sunt liliecii de fructe, considerați gazde naturale a două dintre Henipavirusurile cunoscute: virusul Hendra (HeV) și virusul Nipah (NiV).
Vor fi și alte boli care să provoace o pandemie
Organizația Mondială a Sănătății semnalează că virusul Hendra provoacă la om infecții care merg de la cele asimptomatice până la infecții respiratorii acute și encefalite grave, cu o rată de deces estimată între 40% și 75%, care ''poate varia în funcție de capacitățile locale de cercetare epidemiologică și gestionare clinică''.
Nu a fost dovedită deocamdată existența unei transmiteri de la om la om, deși cercetări anterioare au semnalat că acest tip de contagiere nu este exclus.
''Coronavirusul nu va fi ultima boală contagioasă care să provoace o pandemie, întrucât noi boli vor avea un impact tot mai mare în viața omului'', a declarat directorul adjunct al departamentului de boli infecțioase al spitalului Huashan.