Guvernul german reziliază contractul avut cu autoritatea de supraveghere în domeniul contabilității, după ce compania de plăți Wirecard a solicitat intrarea în insolvență în cadrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de frandă din țară, a anunțat duminică un oficial guvernamental, citat de Reuters.
Duminică, publicația Bild am Sonntag a relatat că Ministerele Justiției și Finanțelor vor întrerupe relațiile cu Financial Reporting Enforcement Panel (FREP), o entitate cvasi-privată care supraveghează raportările financiare ale companiilor listate, scrie News.ro.
”Am ajuns la un acord cu Ministerul de Finanțe să reziliem contractul”, a declarat un oficial din Ministerul Justiției, care a refuzat să ofere alte detalii.
Wirecard s-a prăbușit joia trecută, din cauza unor datorii de aproape 4 miliarde de dolari, după ce a dezvăluit o lipsă de circa 2 miliarde de dolari despre care firma de audit EY a afirmat că este rezultatul unei fraude globale sofisticate.
Scandalul a adus în centrul atenției autoritatea de supraveghere a sectorului financiar BaFin, ale cărei investigații legate de neregulile de la Wirecard s-au bazat parțial pe informațiile oferite de FREP și care este acuzată că nu a supravegheat corect compania de tehnologie care oferă servicii financiare.
BaFin a refuzat să comenteze.