Germania anunță că vrea extinderea UE și dispariția dreptului de veto

Germania anunță că vrea extinderea UE și dispariția dreptului de veto
scris 29 aug 2022

Cancelarul german Olaf Scholz a promis să sprijine extinderea Uniunii Europene prin intrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei și a Republicii Moldova și chiar a Georgiei, și a susținut dispariția regulii unanimității în luarea deciziilor la nivelul UE, informează AFP, Reuters și DPA.

''Faptul că Uniunea Europeană continuă să se lărgească spre est este un avantaj pentru noi toți'', a afirmat Scholz într-un discurs la Praga privitor la viitorul Europei, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Prețul european de referință la energie a depășit pragul de 1.000 euro/MWh pentru prima dată în istorie CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Prețul european de referință la energie a depășit pragul de 1.000 euro/MWh pentru prima dată în istorie

El a evocat a ''o Uniune Europeană cu 30 sau 36 de state, mult diferită de Uniunea noastră actuală''.

''În această Uniune lărgită, diferențele între statele membre vor crește în termeni de interese politice, putere economică sau sisteme sociale (...). Acolo unde astăzi este necesară unanimitatea (în sânul UE), riscul ca o singură țară să le împiedice cu veto-ul său pe celelalte să avanseze crește cu fiecare nou stat membru'', a explicat Olaf Scholz.

În acest context, el a propus o trecere graduală la luarea deciziilor cu majoritate în politica externă comună, dar și în alte domenii, precum politica fiscală.

Șeful executivului german și-a reafirmat sprijinul pentru propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de creare a unei ''comunități politice europene''.

Subliniind ''dimensiunea geopolitică'' a procesului de extindere a UE, el a afirmat că ''realpolitik trebuie să însemne implicarea prietenilor și a partenerilor cu valori comune și sprijinirea lor pentru a fi puternici în competiția globală prin cooperare''.

''Ceea ce lipsește, totuși, este un schimb periodic la nivel politic - un forum în care șefii de stat și de guvern din UE și partenerii noștri europeni să se întâlnească o dată sau de două ori pe an pentru a discuta probleme cheie care afectează continentul nostru ca întreg, precum securitatea, energia, clima și conectivitatea'', a insistat cancelarul german.

În opinia sa, Europa trebuie să se opună amenințării reprezentate de ''autocrația neoimperialistă''.

''Chiar acum, ne întrebăm încă o dată unde va duce linia de divizare între această Europă liberă și o autocrație neoimperialistă în viitor. Am vorbit despre un punct de cotitură după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie. Atacul brutal asupra Ucrainei este astfel și un atac asupra ordinii securității Europei'', a explicat cancelarul Scholz.

El a dat asigurări că Berlinul își va menține sprijinul pentru Ucraina ''atât timp cât este necesar''. În următoarele săptămâni, Germania va trimite arme Kievului.

Potrivit lui, în afară de livrarea de sisteme radar și drone, Germania ar putea să-și asume o responsabilitate specială în privința consolidării artileriei și a capacităților de apărare aeriană ale Ucrainei.

viewscnt
Afla mai multe despre
olaf scholz
uniunea europeană