Germania a acordat în 2023 aproximativ 210.000 de naturalizări, cel mai ridicat număr începând din 2000, de când Oficiul federal de statistică anunță aceste date.
Numărul naturalizărilor a crescut cu 19% în 2023, după ce deja înregistrase o creștere de 28% în 2022, a informat Oficiul.
În 2023, au primit cetățenie germană persoane originare din 157 de țări, cele mai multe venind din Siria, Turcia, Irak, România și Afganistan – țări care însumează peste jumătate din numărul naturalizărilor, arată TVR Info.
Vârsta medie a persoanelor naturalizate a fost de 29,3 ani, semnificativ mai mică decât a ansamblului populației, iar proporția femeilor a fost de 45%.
Peste o treime din cei naturalizați sunt foști cetățeni sirieni, al căror număr a crescut cu 56% față de anul anterior, după ce în 2022 fusese mai mult decât dublu comparativ cu 2022, iar în 2021 se majorase de șapte ori.
‘Numărul ridicat de naturalizări de sirieni este legat de imigrația ridicată de solicitanți de azil sirieni în anii 2014-2026, persoane care întrunesc acum în număr tot mai mare criteriile pentru naturalizare’, a explicat Oficiul federal de statistică.
În ce-i privește pe ucraineni, numărul naturalizărilor a reprezentat 3% din total în 2023, fiind de 5.900 – o creștere de 6% -, aproape triplu față de 1.900 în 2022.