Franța a înregistrat 2.876 de cazuri de coronavirus, între care 61 de decese. Macron - De luni, creșele, școlile, universitățile vor fi închise. Europa are toate atuurile de a oferi antidotul pentru Covid-19

Franța a înregistrat 2.876 de cazuri de coronavirus, între care 61 de decese. Macron - De luni, creșele, școlile, universitățile vor fi închise. Europa are toate atuurile de a oferi antidotul pentru Covid-19
scris 13 mar 2020

Direcția generală de Sănătate a anunțat că Franța numără 2.876 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care 61 decese. Emmanuel Macron a făcut apel joi seară, într-o alocuțiune de 20 de minute, la "unitate" în fața pandemiei Covid-19.

129 de pacienți sunt în stare gravă, la Terapie Intensivă, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Președintele Emmanuel Macron a anunțat joi seară că alegerile municipale de duminică sunt menținute, decizie pe care a luat-o după ce s-a consultat cu autoritățile sanitare. "Nu există contraindicații", a asigurat președintele.

ULTIMA ORĂ Avocatul Poporului solicită instituirea stării de urgență CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Avocatul Poporului solicită instituirea stării de urgență

"Urgența este de a ne proteja compatrioții cei mai vulnerabili. Din acest motiv trebuie să continuăm să câștigăm timp și să-i urmărim pe cei și cele mai fragili", a completat președintele.

"Solicit tuturor personelor care au vârsta peste 70 de ani, celor care suferă de boli cronice, probleme respiratorii, persoanelor cu handicap, să rămână cât mai mult timp acasă. Pot ieși pentur a-și face cumpărăturile, să ia aer dar să limiteze contactele", a adăugat Macron. 

Emmanuel Macron a anunțat și închiderea de luni a creșelor, școlilor, liceelor și universităților "până la noi ordine". "Copiii noștri și cei mai tineri sunt cei care răspândesc virusul, chiar dacă ei nu au simptome. Trebuie să continuăm să facem sacrificii pentru interesul nostru colectiv", a susținut el.

Președintele a făcut apel la întreprinderi de a "intensifica" telemunca.

Transportul public va fi "menținut, căci odată oprit, va fi totul blocat", a specificat șeful statului francez.

"Sănătatea nu are preț. Guvernul își va mobiliza toate mijloacele financiare necesare", a asigurat președintele.

"Studiile sunt în curs de a produce diagnostice rapide și eficiente. Mai multe piste de tratament sunt studiate. Protocoalele au început", a indicat președintele.

"Europa are toate atuurile de a oferi lumii antidotul pentru Covid-19", a afirmat Emmanuel Macron, chiar dacă un vaccin nu va fi gata prea curând.

Emmanuel Macron a făcut apel la "mobilizare generală în plan economic". "Totul va fi pus în practică pentru a ne proteja salariile și întreprinderile", a susținut el. "În Franța, un mecanism de șomaj paralel va fi adoptat", a precizat el, fără alte detalii.

Președintele a făcut apel la unitate pentru a depăși această pandemie: "Trebuie să acționăm împreună. Nu vom ajunge la capăt fără unitate". 

viewscnt
Afla mai multe despre
macron
coronavirus
franta