Ministrul francez al sănătății, Olivier Véran, a anunțat unele flexibilizări în aplicarea permisului digital de sănătate, care va fi extins în numeroase locuri, între care și restaurante, în declarații acordate ziarului Le Parisien, relatează AFP.
Solicitat deja în locațiile culturale de la sfârșitul lunii iulie, pașaportul sanitar capătă forma unui cod QR demonstrând vaccinarea cu schema completă, dovada unui test negativ pentru COVID-19 sau trecerea prin boală, scrie Agerpres.
De-acum încolo "testarea negativă va fi valabilă 72 de ore și nu doar 48 de ore pentru cei nevaccinați", a declarat ministrul, dupa a patra sâmbătă consecutivă de mobilizare a opozanților permisului digital de sănătate, care a reunit 237.000 de manifestanți în întreaga țară.
O altă flexibilizare: va fi posibilă efectuarea unor autoteste sub supravegherea unui cadru medical, plus teste antigen sau PCR. Și acestea vor fi valabile 72 de ore.
Permisul digital de sănătate nu va mai fi, de asemenea, solicitat pentru o vizită la medicul generalist, a reamintit ministrul francez.
Va fi în schimb necesar "în spitale, dar nu va constituit în niciun caz o frână în calea accesului la îngrijiri medicale utile și urgente", a asigurat Olivier Véran.