Clauza de confidențialitate va fi aplicată doar o perioadă limitată după ce un angajat părăsește o firmă și va fi stabilită de comun acord între cele două părți, conform modificărilor care vor fi introduse în Codul Muncii, convenite de patronate și sindicate. Clauza va fi aplicată însă doar anumitor funcții și va fi negociată în contractul de muncă.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost publicată cu mai mult de o lună înainte pe Profit Insider, unde sunt prezentate toate modificările care vor fi introduse în Codul Muncii.
În prezent, Codul Muncii stabilește că, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă, dar și “după încetarea acestuia” să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Sindicatele și patronatele au negociat modificarea acestui articol și au convenit ca aplicarea clauzei de confidențialitate să fie limitată în timp, conform informațiilor obținute de Profit.ro și confirmate de ambele părți.
Modificarea stabilește că: “prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă, precum și după încetarea acestuia, pe o perioadă determinată, să nu transmită categorii de date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă”.
Patronatele, reprezentând sectorul privat, au arătat, în cadrul negocierilor, că nu vor putea conveni însă o clauză de confidențialitate pentru orice fel de funcții, care nu implică intrarea în posesia unor informații sensibile pentru o activitate economică.
De asemenea, identificarea unor clauze de confidențialitate pe parcursul executării unui contract de muncă nu va atrage o plată suplimentară, conform articolului 26, alin. (2) din Codul Muncii, care arată că nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Sindicatele și patronatele nu au căzut însă de acord cu privire la modificarea Codului Muncii privind clauza de neconcurență
Legislația în vigoare prevede că indemnizația de neconcurență lunară datorată angajatului nu este de natură salarială, se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ANCOM renunță la cumpărarea Palatului Telefoanelor. Clădirea a fost scoasă la vânzare și pe OLXSindicatele veniseră cu propunerea ca indemnizația lunară datorată salariatului să fie de cel puțin 25% din salariul de bază în cazul clauzei de neconcurență aplicabile pe parcursul executării contractului individual de muncă, păstrând prevederile actuale pentru cazul încetării contractului de muncă.
Sindicatele au arătat că o astfel de indemnizație de neconcurență este deductibilă la calculul profitului impozabil și impozitată la persoana fizică beneficiară, nefiind însă considerată venit salarial.
Potrivit companiilor, dar și reprezentanților Ministerului Finanțelor, care au participat la negocieri, o astfel de prevedere nu poate fi însă modificată printr-un nou text al Codului Muncii, deoarece este legată de Codul Fiscal. De altfel, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul existent deja în Cod.