La un an după ce a fost arestat pentru o noapte și trimis pentru o perioadă în arest la domiciliu, Tiberiu Urdăreanu, un om de afaceri care discută extrem de rar cu presa, descrie pentru Profit.ro ce s-a întâmplat cu business-ul UTI în această perioadă și cum a fost influențat de problemele pe care le-a avut. El vorbește public în premieră despre relația cu Ludovic Orban, dar și despre arestarea sa și colegii din celulă, despre faptul că imaginea sa dăunează astăzi business-ului UTI, precum și despre "autovindecarea" companiei pe care o deține.
Deținătorul unei companii cu cifra de afaceri anuale depășind 140 de milioane de euro, mare parte și din contracte încheiate cu statul, Urdăreanu este judecat sub control judiciar, alături de primarul din Iași, Gheorghe Nechita, cu acuzația că fost de acord să i se dea mită acestuia 10% din valoarea unui contract de management al traficului rutier.
În luna aprilie, surse judiciare arătau că Tiberiu Urdăreanu l-a denunțat pe liderul liberal Ludovic Orban la DNA, pentru că i-a cerut 50.000 de euro pentru campania sa electorală. Imediat, Orban și-a retras candidatura pentru Primăria Capitalei și a demisionat din postul de prim-vicepreședinte PNL și de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
În luna septembrie, grupul UTI a vândut partea sa din Netcity Telecom, operatorul rețelei subterane pentru fibră optică a Muncipiului București, către firma Direct One.
Reporter: După ce ați vândut Netcity, vă mai gândiți să ieșiți și din alte firme din grup? Până unde vreți să ajungeți cu vânzarea?
Tiberiu Urdăreanu: Fondul de investiții, acționar minoritar alături de mine în companie, trebuie ca, după 11 ani de la investiția sa, să iasă din UTI. Nu oricum și nu oricând, dar va trebui să iasă. Mie, ca investitor privat, îmi rămân disponibile toate opțiunile: să rămân singur cu 100%, să îmi caut un partener și să rămân fie minoritar, fie majoritar. Toate opțiunile sunt valabile, nu exclud nimic. Preferențial pentru mine ar fi să vând compania unui investitor strategic.
Rep: Deci vreți să vindeți majoritatea.
TU: Da, pentru că mă gândesc că, în stadiul în care suntem acum, este mai bine să ne căutăm investitori strategici. Ce am avut până acum, fondul de investiții, este un investitor financiar, pasiv, minoritar. Pe când un investitor strategic vrea să fie majoritar. Pentru stadiul actual este mai bine și mai interesant să avem un investitor strategic, pentru că aceștia vin și cu business, vin și cu piață, vin și cu reglementări interne și multe alte chestiuni, dar vor să fie majoritari. Și atunci, eu pot să îmi acomodez poziția în functie de cerințele lor.
Rep.: V-ar ajuta un astfel de investitor să intrați și pe alte piețe?
TU: În primul rând, un investitor strategic, dacă vine, poate să consolideze în regiunea central-est europeană un business de genul ăsta pe care îl avem noi în România și puțin prin împrejur. Adică, noi fiind dezvoltați în principal în România, mai avem câte ceva prin Polonia și Bulgaria, dar un strategic poate să vină cu un aport foarte important în expansiunea și replicarea experienței noastre în regiune.
Rep: Credeți că ați atins nivelul maxim pe care puteați să-l dezvoltați singur ca majoritar?
TU: Eu cred că da, în contextul economic actual am atins un maxim al dezvoltării, plus că acum, cu situația juridică și cu aceste vulnerabilități pe care eu personal le am, nu este cazul să mai rămân ca investitor majoritar și poate nici ca minoritar, pentru că afectez negativ compania.
Rep.: Ați simțit deja acest lucru anul ăsta?
TU: Evident. Un acționar majoritar care deține controlul și care are probleme juridice este blacklistat, devine nevizitabil atât de către finanțatori, cât și de către parteneri internaționali.
CITEȘTE ȘI Oficial: PFA-urile și întreprinzătorii persoane fizice au răgaz până în ianuarie 2019 să se conformeze noilor reguli de autorizare Rep: Ce înseamnă asta? Ați fost marginalizat?
TU: Da, e normal. Marile corporații multinaționale au un sistem de compliance foarte detaliat și pus la punct și evident că scanează tot, știu tot și evită orice legatură cu cineva "pătat".
Rep.: Și ați pierdut contracte sau altceva?
TU: Da, și contracte, dar se pierd în principal furnizorii de tehnologie și finanțatorii.
Rep.: Dați un exemplu.
TU. Noi, ca să livrăm soluțiile noastre, avem nevoie de parteneri tehnologici, furnziori de tehnologie din America, din Franța, Germania șamd. Partenerii aștia, când văd că un acționar majoritar are probleme, unii continuă sub anumite condiții, alții pur și simplu întrerup colaborarea. Și atunci ți se taie un parteneriat cu un furnizor care îți oferă în piață un avantaj important pentru că îți permite să participi la licitații. Fără finanțatori și fără parteneri tehnologici nu ai cum să prezinți o soluție la licitații.
Rep.: Vi s-a întâmplat să vi se taie vreun parteneriat?
TU: Da, ni s-a întâmplat. Mai multe.
Rep.: Importanți?
TU: Da, foarte importanți. Producători de echipament unicat, greu de înlocuit cu alți producători. Fiecare companie internațională își evaluează în prezent foarte atent riscul reputațional și orice "contact" cu o companie "patată" este evitat. Unii au considerat că riscul este mare și că, indiferent de potențialul de business, indiferent de câte milioane de euro pierd, întrerup colaborarea pentru a nu se contagia. În special companiile listate la bursele mari sunt extrem de risk adverse în acest domeniu reputațional. Alte companii, ceva mai flexibile, au considerat că pot să continue în anumite condiții, și anume în condițiile în care eu am demisionat și am părăsit orice funcție de conducere și în condițiile în care UTI este în plină implementare a unui proces de compliance intern, adică să ne aliniem compania la cerințele standardelor internaționale de compliance în domniul fraudelor și al corupției.
Rep.: Și credeți că doar la dumnevoastră se întâmplă așa? Sunt foarte mulți proprietari de firme care au probleme juridice.
TU: Nu este o treabă selectivă. Cu toți cei "pătați" se întâmplă la fel. Există o bază de date internațională la care se uită absolut toată lumea, avocați, bănci, auditori, mari corporații și așa mai departe, în care fiecare persoană este calificată cu un anumit nivel de risc. Și în momentul când acolo apare un high risk, cine se uită spune că avem două sau trei posibilități: terminăm totul, continuăm condiționat sau continuăm. Sunt foarte puțini cei care spun «continuăm no matter what», majoritatea spun «continuăm condiționat» - să refacem Consiliul de Administrație, să implementăm proceduri de compliance și toate acele chestiuni care îți dau credibilitate referitoare la transparență și la politici interne eficiente antifraudă și anticorupție.
"E clar că am fost bolnavi, dar în loc să ne autodistrugem, mai bine ne autovindecăm"
Rep.: Pe de-o parte e mai bine.
TU: Păi da, e mai bine. E un proces de autovindecare pe care unii îl înțeleg și îl implementează, iar alții nu îl conștientizează și speră ca prin schimbări cosmetice să poată continua afacerile. De asta spuneam, în loc să ne autodistrugem, mai bine ne autovindecăm. E clar că suntem bolnavi și că am fost bolnavi, unii mor din boala asta, alții sper să se autovindece. Noi suntem la categoria asta, care speră să se autovindece și care, pe parcursul anului acestuia, am făcut și facem eforturi mari să înțelegem mai bine și să învețăm bine care sunt cerințele internaționale în sensul ăsta, care sunt standardele la care trebuie să te aliniezi ca să devii credibil din punctul ăsta de vedere și să le implementăm. Și asta facem.
Rep.: Și toată treaba asta cu partenerii străini care au recționat, au făcut-o imediat ce ați avut probleme sau a fost un recul de câteva luni?
TU: Există un recul, mai ales că, în cazul meu, s-a întamplat povestea înainte de Sărbătorile de iarnă. Dar, la câteva luni, efectele s-au simțit clar. Deja în ianuarie-februarie compania era under scrutiny din toate părțile. Ceea ce e normal, încă o dată, e firesc ce s-a întâmplat.
Rep.: Nu dramatizați deloc, văd.
TU: Nu dramatizez, iau totul cu realism. E normal ca, atunci când cineva are probleme, lumea, colaboratorii, să se întrebe despre ce e vorba și să vadă cum se poziționează astfel încât să nu-și pericliteze propria reputație. Și e normal ca și din punctul nostru de vedere să recunoaștem că avem o problemă și să încercăm să o tratăm.
Rep.: În seara în care ați stat în arest, v-ați gândit atunci să vindeți?
TU: Nu m-am gândit să vindem, nu am avut atunci această prioritate. A fost un moment șocant în care primul lucru pe care îl faci e să încerci să îți păstrezi echilibrul și mintea limpede.
Rep.: V-ați așteptat să aveți astfel de probleme?
TU: Sincer, nu m-am așteptat. Mă gândeam că aș putea face obiectul unor investigații, lucru normal de altfel, ținând cont că mare parte din cifra de afaceri vine din contracte cu statul. Dar nu mă așteptam să fiu "săltat" în felul acela tipic.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modificări Codul Muncii: Regulile clauzei de confidențialitate dintr-un contract de muncă vor fi schimbate Rep.: Eu știu cazuri de oameni de afaceri care stau cu valiza pregătită, temându-se că oricând pot veni să îi înhațe.
TU. De atunci m-am obișnuit cu ideea, dar atunci efectiv nu, pentru că niciodată nu m-am sustras de la vreo investigație sau nu am obstrucționat un astfel de proces. Le-am spus și lor «de ce a trebuit să mă umflați așa, nu puteați să mă chemați, că veneam oricum?».
Rep.: Credeți că a fost o chestiune de imagine?
TU: Probabil că a fost un ritual cu anumite figuri impuse. Dar, la urma urmei, nu mai contează nici asta. Am depășit momentul. La un moment dat, treci și prin asta. Șocul mi-a fost atenuat de felul absolut civilizat în care am fost tratat atât de personalul arestului, cât și de "colegii" de suferință din arest.
Rep.: Aveți negocieri de vânzare a unor firme din grup în derulare acum?
TU: Nu, dar avem expresii de interes, am fost contactați atât managementul firmei cât și eu personal, de fonduri de investiții și de investitori din afara României cu întrebarea ce am de gând, dacă vreau să păstrez compania sau să vând tot. Eu nu mai am ce să caut alaturi de companii mari internaționale, alături de fonduri de investiții occidentale, eu trebuie sa fiu out, pentru că am devenit oaia neagră. Dar sunt în continuare companii și fonduri internaționale care ar dori să beneficieze de experiența mea măcar pentru o perioadă tranzitorie. Ideea este că eu sunt deschis oricum, eu pot să ajut UTI nu neapărat ca acționar, o să ies complet din acționariat, este o chestie pe care obligatoriu va trebui să o fac, dar pot să rămân în continuare un consultant de business. Un business cu un portofoliu atât de complicat necesită o perioadă de tranziție.
Rep.: Ce ați schimbat în anul ăsta în UTI?
TU: Cu tot răul care s-a întâmplat, exista și o parte bună, ca întotdeauna. Faptul că deși noi discutam demult și voiam demult să pregătim o schimbare așa importantă în modul de a face business, de a-l face mai transparent și mai corporatist, lucrurile s-au implementat într-un ritm nu foarte alert. Acum a fost un duș rece care ne-a făcut pe toți să accelerăm toate aceste chestiuni – eu mi-am dat demisia imediat, am numit un alt Consiliu de Administrație, am numit ca înlocuitori niște oameni experimentați din companie, dar foarte tineri.
Rep.: Cât de tineri?
TU: Directorul executiv are 32 de ani, președintele Consiliului de Administrație care m-a înlocuit are 35. O generație chiar foarte tânără și niște oameni care au pilotat afacerea si până acum prin momente destul de dificile.
Proiecte de 8-9 milioane euro livrate pentru stat de luni sau ani sunt încă neplătite
Rep.: Au fost și restructurări de personal?
TU: Am făcut și restructurări de personal, pentru că schimbam puțin și organizarea internă. Pe lângă contextul ăsta negativ cu problema mea juridică a fost și un an destul de dificil din punct de vedere financiar. Deși am avut foarte mult de lucru anul ăsta, proiecte și contracte foarte mari, a început să fie vizibil un fenomen care, până acum, nu prea s-a întâmplat și anume neplata de către clienți mari, importanți, de stat, a unor proiecte gata făcute, livrate, puse în funcțiune și care de luni de zile sau chiar de ani de zile sunt neplătite.
Rep.: Câți bani aveți de luat? Cât are statul restanțe la dumneavoastră?
TU: Per total, încasări de proiecte livrate la cheie și neîncasate sunt cam 9 milioane de euro. Dar mai sunt și multe altele, plăți parțiale, întârziate. Asta e situația și cred că nu suntem singura firmă care a avut anul ăsta dificultăți mult mai mari decât anul trecut în încasarea facturilor. Pe lângă faptul că nu s-au lansat investitii noi, statul a devenit rău platnic și în acest fel a paralizat o mare parte din economie. Companiile au ajuns să trăiască pe "datorie" la furnizori pentru a-și putea continua activitatea cu acest deficit mare de cash.
Rep.: Și asta cum vă afectează?
TU: Ne afectează, pentru că, fără cash, este ca și cum ți se taie oxigenul. Pe de o parte nu ești plătit pentru ceea ce ai livrat și deci nu îți poți plăti la rândul tău, furnizorii, pe de alta ai nevoie de furnizori pentru celelalte contracte pe care le ai în derulare. Se intră într-un blocaj general și de multe ori ești pus în situația de a nu putea plăti la timp salariile și taxele. Neplătind la timp taxele, nu se poate elibera certificatul fiscal care să îți permită participatea la alte licitații care să îți aducă de lucru în viitor. Și neplătind la timp salariile, oamenii sunt, pe bună dreptate, nemotivați.
Rep.: Ați avut întârzieri de salarii din cauza asta?
TU: În primul rând a trebuit să mai scuturăm puțin pomul și să mai facem niște reduceri de personal auxiliar.
Rep.: Cât ați redus?
TU. Nu știu dacă vă pot da o cifră reală. Aproximativ 20%. Nu știu dacă contează numeric. Acum sunt cam 1.800 de angajați, maximul numeric pe care l-am avut a fost de vreo 3.000. Anul trecut am avut 2.000. Acum sunt 1.700-1.800 de angajați. Nu știu dacă numărul este semnificativ în cazul reducerilor de costuri pentru ca sunt poziții cu salarii foarte diferite. Semnificativă este reducerea valorică, cu cât am redus costurile de funcționare, și în cazul nostu, reducerea facută este cam de 20%.
Rep.: Cu plata salariilor nu ați avut probleme?
TU: Da, au fost și întârzieri la plata salariilor tocmai pentru că anumite încasări certe și exigibile, nu s-au întâmplat la timp și anumite unități de business au avut de suferit. În fine, până acum noua echipă a reușit să treacă cu bine peste această etapă, întârzierile nu au fost foarte mari, au fost de 1-2 săptămâni. Oamenii în general au fost înțelegători și chiar vreau sa le mulțumesc pe aceasta cale pentru faptul ca au ales să continue să stea în companie în aceste condiții și să continue "să facă producție".
Încercăm prin noi restructurări să simplificăm situația, să reducem costurile în așa fel încât fenomenul ăsta să poată fi controlat. Una dintre direcțiile viitoare este să creștem ponderea activităților de tip "servicii", ca de exemplu servicii de facility management și mentenanță si servicii aferente întretinerii si operarii sistemelor informatice. Noi avem în cadrul UTI mai multe modele de business: "proiecte", prin care construim și livrăm la cheie investiții complexe, "produse", prin care dezvoltăm și "fabricăm" propria gamă de produse hardware și software și "servicii", care în prezent ocupă cam 25% din cifra de afaceri a grupului UTI. Avantajul serviciilor este că produc un cash flow mai regulat și mai predictibil spre deosebire de proiecte care necesită un efort investițional foarte mare și care, din cauza neplății de către client, blochează capacitatea de funcționare și de dezvoltare a companiei.
Rep.: Servicii cum ar fi ce?
TU. În principal cele de mentenanță - facility management în care noi facem deja o cifră de afaceri totală de 25 de milioane de euro pe an, precum și serviciile de mentenanță a sistemelor informatice. Mentenanța în România are un viitor interesant pentru că până acum nu i s-a dat importanța cuvenită și majoritatea investițiilor mari nu au fost gândite și din perspectiva faptului că acestea trebuie întreținute pe durata de viață. S-au realizat investiții care, după perioada de garanție de 1, 2, 3 ani, nu au mai avut servicii de mentenanță și s-au degradat în timp. Un exemplu evident în acest sens este sistemul de management al traficului din București, care, după perioada de 3 ani de garanție și după încă o perioada de 2 ani în care am făcut mentenanța gratuită, a intrat într-un avansat proces de degradare. Este, din păcate, un fenomen în România faptul că investițiile nu sunt gândite pe toata durata lor de viață. Ele sunt gândite până la "tăiatul panglicii", după care Dumnezeu cu mila. De aceea spun, acest fenomen va trebui schimbat mai devreme sau mai târziu și piața serviciilor de mentenanță va crește.
Rep.: Care a fost cifra de afaceri a grupului?
TU: Anul trecut au fost 140 milioane de euro, iar anul acesta cam la fel.
Rep.: Nu este nicio scădere?
TU: Chiar dacă e, poate este o scădere mică, nu pentru că am pierdut anumite lucrări, ci pentru că s-au decalat unele lucrări care trebuiau să se termine la sfârșitul anului ăstuia. Din cauza unor chestiuni care nu țin neapărat de noi, s-au decalat până anul viitor. Profitabilitatea este în linie cu anul trecut. Rapoartele pe care le-am văzut nu sunt foarte diferite de cele de anul trecut.
Rep.: Și credeți că pe servicii mai este loc de crescut?
TU: Pe servicii vrem să creștem, pentru că aici nu avem probleme de cash flow. La servicii avem probleme să asigurăm resursa umană pregătită ca lumea. Cash flowul este mult mai predictibil, pentru că aici ești plătit lună de lună pe bază de factură. Spre deosebire de proiecte în care trebuie să investești la început o gramadă de bani și la final, când trebuie să îți recuperezi investiția, clientul uită să te platească. Vrem, așadar, să punem un accent mult mai mare pe dezvoltarea serviciilor. Oricum, suntem numărul unu în România pe piața serviciilor de facility management, cu cifra asta de 25 de milioane pe an, dar vrem să creștem și mai mult. Și vrem să creștem nu numai în România, ci și în regiune. Și asta ar fi o prioritate, pentru că e potențial mare de viitor ca să contrabalansăm ciclicitatea încasărilor din zona de proiecte.
"S-au gândit că de voie, de nevoie, vând, și vând pe nimic"
Rep.: Ce urmează la vânzare după Netcity?
TU: Nu știm, ne gândim. Suntem în discuții. Chiar dacă am avut probleme, sau poate și din cauză că am avut problemele pe care le-am avut, au fost destul de mulți care s-au intersat de UTI.
Rep.: Mai mulți decât înainte?
TU: Probabil că mai mulți, da. Însă mare parte din acești mai mulți căutau chilipiruri. S-au gândit că de voie, de nevoie, vând, și vând pe nimic.
Rep.: Ce veți face cu banii obținuți pe Netcity?
TU: O parte din bani o să-i reinvestim în UTI, pentru că vrem sa recapitalizăm compania, în ideea în care credem în potențialul ei de business, și o altă parte om vedea, decidem ulterior.
Rep.: Are vreun român bani să cumpere tot grupul UTI?
TU. Depinde. Sper să aibă. M-aș bucura mult să se întâmple ca în cazul Netcity și să pot vinde unui capitalist român.
Rep.: La cât evaluați grupul? Cât credeți că face?
TU: Evaluările astea au fluctuat foarte mult în timp și datorită profitabilității companiei. Acum cațiva ani de zile, o profitabilitate de 14-16% EBITDA era o profitabilitate normală. Acum, marjele au scăzut extraordinar de mult, competiția este acerbă, proiectele sunt puține, piața s-a restrâns, cel puțin în domeniul intern. Cu toate că există acea creștere a PIB-ului, ea nu se simte în piața noastră, nu se simte în investiții în infrastructură. Prin urmare, piața noastră nu crește, ci se restrânge. Cu toate astea, o evaluare la o cifră de afaceri de 130-140 milioane de euro, un EBITDA de 9-10%, se poate calcula și pe urmă se poate discuta multiplicatorul în funcție de atractivitatea pieței, de situația firmei. De asta vrem să ne recapitalizăm ca să ajungem la niște indicatori financiari atractivi și să reducem datoria bancară.
Rep.: Cât ar putea fi? Peste 100 de milioane de euro?
TU. Nu cred. Nici nu vreau să lansez o cifră. Mai puțin.
Rep.: Peste 80?
TU. Nu stiu, aveți pe cineva care să dea? Dacă da, putem discuta.
Rep.: Cum se calculează?
TU: Practic, acești 140 milioane de euro ar trebui segmentați: cât este în IT, cât în proiecte, cât în servicii. Aceste domenii utilizeaza indicatori diferiți. În medie, dacă aplicăm un multiplicator de 5,5% - 6%, eu zic ca este realist.
Rep.: Dacă luați banii ăștia vă retrageți, ieșiți la pensie? Ce vreți să faceți dacă, să zicem, reușiți să vindeți tot?
"Nu poți să te plimbi toată viața"
TU: De iesit la pensie oricum trebuie să ies, pentru că împlinesc vârsta în curând și pensia trebuie să o iau. De retras, m-aș retrage parțial. Adică, mi-aș păstra un domeniu de business restrâns, tot din zone pe care le cunosc, ceva în domeniul tehnologiei sau al serviciilor.
Rep.: Dacă vindeți parțial, este clar că rămâneți cu partea aia.
TU: Rămân cu o parte, iar ceilalți bani o să-i investesc într-un mic business gen hobby, care totuși să aibă legătura cu ceea ce știu, cu ce am făcut până acum, în domeniul IT sau al serviciilor.
Rep.: Deci nu puteți să renunțați de tot la afaceri, să stați și să consumați banii, să vă plimbați? Mulți zic că, dacă ar avea zeci de milioane de euro, ar termina cu munca, s-ar plimba, ar fi fericiți și nu i-ar mai durea capul.
TU: E un lucru inteligent ăsta. Sunt foarte puțini, dar sunt oameni care s-au retras la timp și din politică, și din business. Și poate că au fost mai vizionari, mai bine informați și au făcut acest pas mai devreme. Cei care am continuat am făcut-o pentru că eram prea mult concentrați pe business și vedeam mai puțin contextul. Poate că eram prea pasionați de ce facem și hai să facem mai bine, și poate că unii dintre noi vor decide să abandoneze tot businessul și cu ce bani au strâns să plece și să facă inconjurul lumii. Dar mie mi se pare calea de mijloc cea mai potrivită: un fel de half retirement, adică te retragi o lună, te duci să te distrezi sau te plimbi, și o lună mai și muncești. Că nu poți să te plimbi toată viața.
Rep.: E un sentiment de inutilitate?
TU. Inutilitate și dorința de a face ceva, este o adrenalină aici care trebuie consumată. Eu nu m-aș vedea retras 100%, m-aș vedea retras parțial. Evident, dacă în viitor voi rămâne, voi fi un investitor pasiv, nu voi fi un investitor activ. Dacă aș fi un investitor activ într-un business, i-aș dăuna.
Rep.: Credeți că atât de mare este pata?
TU. Pata e forever.
Rep.: Mulți dintre cei care au fost arestați nu gândesc așa. Sunt lucruri care nu se mai pot repara?
TU. Cel puțin în businessul internațional, nu. Aici, la noi, dacă îți deschizi un restaurant, nu te întreabă nimeni, sau dacă îți faci un hotel. Dar dacă discuți de un business la un nivel mai înalt, în care ai nevoie de parteneri străini, de finanțări de la bănci mai mari, e no way.
"Dacă era și compania implicată, nu doar eu, s-ar fi pus cruce la 2.000 de locuri de muncă"
Rep.: Ce s-a întâmplat atunci, la Iași?
TU: În momentul ăla, sfârșit de octombrie, noi eram într-un stadiu aproape de final cu contractul de la Iași. Contractul a fost și este unul dintre cele mai mari contracte din Europa de Est, a fost o licitație internațională. Sigur că există întodeauna loc de discuții asupra felului în care a fost obținut un contract cu statul. Cert este că, orice s-ar spune, licitația a fost licitație, contractul a fost verificat din toate punctele de vedere, inculsiv în faza de licitație, și ce a intervenit dupa aceea, a intervenit în sensul unor discuții, promisiuni ale unor avantaje care s-ar putea da la un anumit moment. La fel de cert este că nu s-a plătit niciun comision, nimănui. Este însă adevărat că au fost discuții "indirecte" și "voalate", cum scrie în rechizitoriu, asupra unor obligații către primarul Iașului și, conform Codului Penal, astfel de discuții sau promisiuni echivalează cu fapta de corupție.
Contractul a fost finalizat, sistemul de management al traficului a fost instalat și funcționează. Desigur, așa cum se întâmplă la mai toate proiectele, nu este plătit integral. Deși s-a semnat recepția, au uitat că mai sunt de plătit niște milioane și că cei care au lucrat zi și noapte să respecte cerințele contractuale merită și ei să-și primească salariile.
Cert este însă că, în speța respectivă, compania UTI nu a fost implicată, sunt implicat doar eu, ca persoană. Compania nu a avut de suferit decât indirect, prin faptul că eu, ca acționar majoritar, am fost implicat, dar compania nu este parte și nu a fost deloc implicată în dosarul respectiv. Asta a fost partea bună a lucrurilor. Căci dacă era implicată și compania, era terminată demult, era pusă cruce la 2.000 de locuri de muncă. În sensul ăsta, am considerat că există și o parte bună. Pentru că merită de reconstruit compania și de refăcut businessul, de curățat de tot ce a fost în neregulă până acum și de avut un restart asa cum vorbește toata lumea ca ar trebui să se întample în România, un restart la nivelul nostru, al companiei, care să o facă conforma cu cerințele de reputație și etică din ziua de azi.
"Dacă ajunsesem în arest la domiciliu pentru o chestie mult mai nevinovată, când vine cineva și îți cere direct și nevoalat o sumă cash..."
Rep.: Cum a fost povestea cu Ludovic Orban? Ce s-a întâmplat atunci?
TU: Ce s-a întâmplat se știe, s-a comunicat. Mai mult decât s-a comunicat nu aș comenta acum, pentru că este un proces pe rol.
Rep.: Mulți cred că erați prieteni la cataramă, iar dumneavoastră, inexplicabil, l-ați dat în gât.
TU: În primul rând, nu eram prieteni, nici măcar apropriați. Ne cunoșteam din perioada în care dânsul a fost ministru al Transporturilor. În prima parte a anului 2016 am fost în arest la domiciliu și ulterior în control judiciar, așa cum am menționat, pentru o promisiune indirectă și voalată. Așadar, când vine cineva și îmi cere direct și nevoalat o sumă cash... am stat și am rumegat ceva timp situația și m-am întrebat ce să fac în situația asta. Mi-am amintit că am văzut în dosarul meu că luni de zile la rând am avut mandat de urmărire "total", adică și telefon, și acasă, și la birou, peste tot.... Eu eram într-o situație limită atunci, și pentru mine riscul de mi se agrava situația era mult mai mare decât riscul de a spune cineva că «ăsta l-a dat în gât pe Orban».
Licitație de 450 milioane euro pierdută în Kuweit pentru că UTI n-a primit finanțare de la Eximbank
Rep.: În contextul acesta, cu toate aceste arestări de oameni de afaceri, cum vedeți economia românească?
TU: Economia... depinde ce înțelegeți.
Rep.: Este pe drum mai bun acum economia românească?
TU: Depinde ce se înțelege prin economie românească. PIB-ul pare pe drum bun, dar, dacă te uiți la structura lui, nu este deloc bine ce se întâmplă, pentru că... și s-a vorbit asta, nu sunt eu primul, nici ultimul care spune că, de fapt, creșterea este una bazată pe consum, care înseamnă, de fapt, un consum din import, în primul rând, și nu un consum intern. Dacă ar fi consum intern ca în Polonia ar fi una, dar este un consum din import, și atunci, practic, este o creștere nesănătoasă și, cu toată această creștere, din punct de vedere al infrastructurii și al investițiilor pentru companii de genul nostru, investițiile au scăzut, piața a scăzut, numărul de proiecte este mult mai mic, bani europeni nu se mai consumă, anul acesta nu a fost niciun proiect nou pe fonduri europene, deci practic, din ciclul nou bugetar în care alte țări, de exemplu Polonia, deja toacă miliarde, noi nici macar nu am lansat o licitație.
Anul acesta este unul total ratat pe bugetul european. Anul viitor vom opera la fel, pentru că vin alegerile, un nou guvern, va dura până se va aproba bugetul, până se vor schimba toți oamenii, până nu știu ce, și probabil că prin vară o să mai lanseze ceva, și probabil că se vor adjudeca licitațiile prin 2018. Și, deci, până în 2018, nu prea văd oxigen în economia românească. În consecință, din punct de vedere concret al domeniului în care noi activăm, este problematic și vor fi probleme mari și anul acesta, și anul viitor. Abia, poate, în 2018 să putem vedea un reviriment al investițiilor în infrastructură.
În ceea ce privește domeniul IT&C, considerat cu ponderea cea mai mare în economie, să nu uităm ca partea de "C - Comunicații" este într-adevar foarte mare, dar că este controlată în cea mai mare parte de companiile internaționale de telecom. Iar partea de "IT" este dominată, de asemenea, de marile companii de IT internaționale care în principal dezvoltă activități de tip "lohn" în Romania: angajează mână de lucru calificată, dar proprietatea intelectuală și valoarea adaugată pleacă prin alte părți, nu rămâne în România.
Rep.: Ar trebui să se schimbe ceva în relația investitorilor cu statul?
TU: Statul ar putea să facă multe... acum discutăm de companii românești... Să aloce bugete mai importante, pentru că, oricum, este de reconstruit în țară foarte mult. Ar putea să sprijine companiile românești să fie mai competitive în piețele externe. Nu exista niciun sprijin în momentul de față, spre deosebire de alte țări, care sunt mult mai agresive. Țări ca Polonia, care au în România peste 100 de companii și care sunt sprijinite foarte intens, comparativ cu țări ca România, care au, de exemplu, în Polonia acum doar 2-3 firme. Acum câțiva ani eram doar noi, prima firma românească care a investit în Polonia și care a deschis o companie în Polonia. Și trebuie să spun că sprijinul a fost verbal și total ineficient. Am avut probleme foarte mari și nu am fost sprijiniți nici în Polonia, nici în Orientul Apropiat și nici prin alte părți prin care am avut proiecte.
CITEȘTE ȘI Doroș, ANAF: Declarația de TVA 088 ne va mai da bătăi de cap încă doi, trei ani Rep.: Firmele concurente străine au fost sprijinite în țările acelea?
TU: Noi am pierdut o licitație uriașă în Kuweit acum niște ani de zile – aproximativ 450 de milioane de dolari - pentru un sistem de securitate a întregii industrii petroliere din Kuveit. După licitația care a durat vreo doi ani, am ajuns pe lista scurtă și, în final, am ajuns pe locul 2, deși din punct de vedere tehnic eram pe locul 1.
Motivul - noi nu am beneficiat de o finanțare mai eficientă, de exemplu de la Eximbank, și am fost întrecuți de o companie sud-coreeană care a venit cu un credit subvenționat de stat, pe când noi am mers cu un credit comercial. Și evident că noi am pierdut.
Acesta este un exemplu clar în care s-a putut, am fost foarte aproape și am pierdut, pentru că a fost foarte scumpă finanțarea noastră comercială și, la o valoare de 450 de milioane de dolari, vă dați seama, asta a facut diferenta. Era vorba de export pur de proprietate intelectuală și de servicii românești. Cu toate astea, nu prea s-a schimbat mare lucru și în continuare câteva firme românești mai bat pe la diverse uși din străinătate ca să caute proiecte, însă sprijinul în continuare nu se simte. Aceasta ar fi a doua mare direcție în care cred că statul ar putea să facă ceva.
Se vede clar o teamă organică de a ajuta companiile romanesti pe piețele internaționale. Nu l-aș numi dezinteres ci mai degrabă frică de a nu fi acuzat de tot felul de fapte penale. Cred că toți liderii politici sunt conștienți că trebuie să facă asta, să ajute companiile dar le este teamă, «de ce să promovez eu o firmă românească, pentru ca pe urmă să mi se impute că fac trafic de influență sau nu știu ce?». Iar mai nou, le și convine, pentru ca cu această scuză își justifică și ei inactivitatea.
Și vedeți că politicienii preferă să meargă fără oameni de afaceri în vizite, sau, dacă merg, merg separat și evită să sprijine în mod transparent și obiectiv companiile românești de tehnologie.
"Cu toată nebunia din România în domeniul economic, partea de siguranță națională este sub control"
Rep.: Credeți că fac asta din incompetență?
TU: Nu, de teamă, cum am mai spus. Alții vin cu delegații clar la vedere și vin ambasadori care spun «sprijiniți compania asta» într-un mod transparent. Alții vin din afară și ne spun ce avioane să cumparăm, iar politicienilor noștri le este jenă să le solicite respectarea obligațiilor de offset care înseamnă de fapt repatrierea forței de muncă. Dacă România cumpară avioane de luptă în loc să și le producă singură, înseamnă că sprijină crearea de locuri de muncă într-o altă țară în loc să o facă în România. Și pentru aceasta, este legitim și legal (vezi cazul Poloniei, care utilizează la maximum acest mecanism) ca statul român să pretindă producătorului de avioane să creeze prin diferite investiții un număr similar de locuri de muncă în România. La noi merge și fără... din păcate.
De multe ori, noi nu avem nevoie de un altfel de sprijin decât de o recomandare din partea unui minister sau a unei ambasade. Să spună, da firma asta este cunoscută în România are realizări și experiență. Nici măcar asta nu se face. În Kuweit, compania de petrol ar fi dorit o astfel de recomandare sau macar un telefon de la ambasador care să zică ceva despre firma noastră. De exemplu ca suntem cunoscuți, că am mai făcut proiecte de sisteme de securitate complexe șamd. Nu trebuie să spună «trebuie să semnezi cu aceștia».
Rep.: Contează atât de mult acest lucru, să-și asume țara respectivă?
TU: În România, să facă cineva așa ceva în ziua de astăzi, își zice «de ce să mă încurc eu, că poate mâine îl arestează pe ăla și pe urmă zic <<uite ce recomandare a făcut și așa mai departe>>». Deci, este un lanț, sau implicațiile a ceea ce se întâmplă sunt atât de diverse și de mari încât impactul este foarte neplăcut.
Rep.: Apropo de lucruri neplăcute, legat de atentatele teroriste, România se pregătește? Dumneavoastră aveți afaceri în domeniul securității. Se investește ceva sau un lucru de genul ăsta ne-ar lua total nepregătiți? Mie mi se pare că nu se simte nicio pregătire.
TU: Eu zic că este bine că nu simțim pregătirile, pentru că, dacă am simți, atunci ar simți și ceilalți, și bad guys. Eu zic că se fac lucruri la acest capitol și că lucrurile sunt sub control. Cu toată nebunia din România în domeniul economic, partea de siguranță națională, cel puțin pe ceea ce înseamnă terorism și amenințări de genul acesta, cred că situația este sub control, adică lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. Dar cred că este cu atât mai bine că nu se face prea mult tam-tam pe chestia asta. Și, în plus de asta, pe lângă măsurile antiterorism luate, de prevenire, totuși România este și o țară friendly cu zona de middle-east, sunt relații tradiționale de lungă durată, minoritatea musulmană din România nu este o minoritate nici prigonită, nici extremistă sau radicalizată, deci lucrurile sunt mult mai soft decât în țări precum Franța, Germania sau altele.
Centrul pentru situații de urgență zace nefolosit din motive penibile
TU: O altă chestie care este ca la noi - Centrul de Management al Situațiilor de Urgență. Sediul este situat în apropiere de Grădina Botanică, pe dreapta, în drum spre Drumul Taberei. Este amplasat aici pentru că este un loc antiseismic foarte bun. Clădirea este gata de un an de zile, investiția a fost făcută de Oprescu. Într-o situație precum cea de la Sibiu, cu ursul împușcat, erau zeci de polițiști și nimeni nu știa ce să facă. Într-o situație mai complexă decât cea cu ursulețul, în cazul unei catastrofe naturale, ne putem astepta deci la un haos total în modul de intervenție. S-a văzut la Colectiv, s-a văzut chiar și la ultimele inundații de la Galați.
Coordonarea a ajuns să fie o știință, o disciplină cu reguli foarte clare, și principala chestiune este că toți factorii importanți să stea în același loc pentru ca să poată avea aceeași informație despre eveniment și să se poată coordona înainte de intervenție și nu după. În România, Ambulanța stă în "bârlogul" ei, Poliția în "bârlogul" ei etc. Discuțiile se poartă pe telefon, cine cum să se ducă, și când ajung la fața locului se încurcă unii pe alții. Ideea este ca toți să aibă un "bârlog" în acelați loc, toți văd aceleasi imagini pe ecranul comun și știu ce trebuie să facă, iar când ajung la fața locului sunt deja coordonați. Situația din Sibiu este o chestie banală, poate un exemplu mai bun ar fi situația de la Colectiv. Sau orice altă catastrofă. Nu poți să te duci așa, în ziua de azi, ca să vezi ce este acolo.
În acest sens, "bârlogul" comun - Centrul de Management al Situațiilor de Urgeță, este finalizat de un an de zile și este făcut numai în acest scop, însă zace nefolosit din niște motive penibile.
