Rata de absorbție a fondurilor europene alocate României pentru exercițiul financiar 2021-2027 a ajuns în prezent la 4%, a declarat pentru Profit.ro ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Acesta a estimat că, până la finele anului, rata de absorbție va ajunge la peste 10%.
România i-au fost alocate în total 31,5 miliarde euro ca parte a politicii de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia Europeană, pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a regiunilor sale, precum și a tranziției sale verzi și digitale.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe lângă alocarea europeană, Guvernul trebuie să contribuie cu 13,6 miliarde euro alocare națională, astfel că fondurile totale pentru cele 8 programe operaționale naționale însumează 45,1 miliarde euro.
Din datele furnizate de ministrul Câciu rezultă că, până acum, ar fi fost alocate pe proiecte 1,8 miliarde euro, iar până la sfărșitul anului va fi depășit pragul de 4,5 miliarde euro.
Pentru exercițiul financiar 2014-2020, rata de absorbție, conform ultimelor date publicate la 31 martie, ajunsese la 96,35%, din cele 23,19 miliarde euro alocate prin politica de coeziune, pentru programele operaționale Infrastructură Mare, Regional, Capital Uman, Competitivitate, Capacitate Administrativã și Asistență Tehnică.