Emigrația în rândul tinerilor din landurile situate în estul Germaniei către vestul țării continuă, a anunțat Biroul federal de statistică german, în perspectiva Zilei unității germane, marcată pe 3 octombrie, informează DPA.
Astfel, anul trecut numărul persoanelor din categoria de vârstă 18-29 de ani care s-au mutat din estul către vestul Germaniei a crescut cu 7.100 față de anul 2022. În aceste calcule nu este inclusă capitala țării, Berlin.
”Acest lucru înseamnă că, în această categorie de vârstă, pierderea de migrație din estul spre vestul Germaniei, tendință care a existat începând din 1991, a continuat în 2023”, a explicat Biroul de statistică german.
Începând din 1991, aproximativ 727.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au migrat din estul Germaniei către partea de vest a țării, scrie Agerpres.
Această tendință care durează de peste trei decenii contribuie la scăderea proporției persoanelor în vârstă de muncă în estul Germaniei. Potrivit recensământului din 2022, persoanele din categoria de vârstă 18-64 de ani reprezintă 57,5% din populație în landurile din estul Germaniei (fără Berlin), în timp ce în landurile din vestul țării proporția este de 61,6%.
Experții germani au analizat și migrația netă dinspre exteriorul Germaniei. Cele mai mari valori raportate la 10.000 de locuitori se înregistrează în orașele-state Bremen (140 persoane la 10.000 de locuitori), Berlin (131 persoane la 10.000 de locuitori) și Hamburg (116 persoane la 10.000 de locuitori).
Cea mai mică migrație netă dinspre străinătate a fost consemnată în landul estic Brandenburg (63 de persoane la 10.000 de locuitori), care este urmat de Bavaria (69 de persoane la 10.000 de locuitori) și Renania de Nord-Westfalia (70 de persoane la 10.000 de locuitori).