Democrații discută în vederea procesului iminent al destituirii lui Trump

Democrații discută în vederea procesului iminent al destituirii lui Trump
scris 15 ian 2020

Președinta democrată a Camerei Reprezentanților Nancy Pelosi se întâlnește marți cu colegii săi în vederea trimiterii în Senat a actului inculpării lui Donald Trump, semnalând astfel iminența procesului în vederea destituirii președintelui american, relatează AFP.

Aleasa din California a lansat marți discuții - cu ușile închise - cu membrii majorității democrate, pentru a stabili modalitățile și calendarul acestei proceduri istorice, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Presa americană scrie, citând surse din cadrul partidului, că Pelosi i-a anunțat pe congresmeni că un vot urmează să aibă loc miercuri, în sesiune plenară, în vederea oficializării trimierii în Senat a capetelor de acuzare reținute împotriva președintelui republican.

Declinul demografic a încetinit CITEȘTE ȘI Declinul demografic a încetinit

Această rezoluție ar urma, potrivit presei, să definească aleșii din cadrul Camerei Reprezentanților care vor juca rolul de procurori în procesul lui Donald Trump, acuzat de faptul că a abuzat de funcția pe care o deține pentru a convinge Ucraina să-l murdărească pe unul dintre rivalii săi și că a obstrucționat ancheta Congresului.

După adoptarea acestei rezoluții, nimic nu va mai împiedica deschiderea procesului președintelui - doar al treilea în istoria Statelor Unite.

Liderul majorității republicane în Senat Mitch McConnell, care nu face un mister din intenția de a-l achita pe locatarul Casei Albe, s-a declarat pregătit să acționeze rapid.

”Camera a făcut suficient rău. Senatul este pregătit să să-și asume responsabilitățile”, a declarat el în incinta Camerei superioare a Congresului.

”PARIU STRANIU”

Potrivit regulilor Senatului, procesul începe atunci când echipa procurorilor Camerei va traversa culoarul Capitoliului pentru a se duce în Senat, pentru a citi capetele de inculpare reținute împotriva lui Donald Trump.

După aceea, președintele Curții Supreme a Statelor Unite John Roberts, însărcinat de Constituție să supervizeze dezbaterile, va jura să fie ”imparțial” și îi va pune pe cei 100 senatori să depună jurământul, ei fiind considerați judecătorii și totodată jurații porcesului.

Donald Trump a fost inculpat de ”abuz de putere”  și ”obstrucționarea bunului mers al activității Congresului” la 18 decembrie, printr-un vot în Camera Reprezentanților care a urmat scrupulos liniile de partid.

Nancy Pelosi a întârziat etapa următoare, cu scopul de a încerca să obțină garanții cu privire la echitatea procesului. Democrații i-au cerut astfel lui Mitch McConnell să convoace mai mulți consilieri ai lui Donald Trump care au primit din partea Casei Albe consemnul să nu răspundă convocărilor.

”Acest pariu straniu nu a condus nicăieri”, ci a demonstrat că ancheta Camerei a fost ”precipitată, slabă și incompletă”, le-a replicat el, amânând problema martorilor la o dată ulterioară. Având în vedere atmosfera electrică din Congres, un consens asupra acestei probleme pare puțin probabil.

FOTO Orange - probleme la servicii de voce și date CITEȘTE ȘI FOTO Orange - probleme la servicii de voce și date

”FARSĂ”

Democrații, care dispun de doar 47 din cele 100 de mandate în Senat, sunt conștienți că nu au practic nicio șansă să obțină destutirea președintelui, în contextul în care este necesară o majoritate de două treimi.

Însă ei speră să apară informații stânjenitoare pentru locatarul Casei Albe. Fără martori și documente suplimentare, ”procesul în Senat va deveni o farsă, o reuniune televizată a unui proces fictiv”, a recunoscut luni liderul democraților în Senat Chuck Schumer.

Democrații au aprobat prin vot "impeachment"-ul, convinși că Donald Trump a folosit mijloacele statului pentru a exercita presiuni asupra Ucrainei, cu scopul ca aceasta să anunțe o anchetă cu privire la Joe Biden, care ar putea fi adversarul său în alegerile prezidențiale din noiembrie.

Ei îi reproșează lui Donald Trump că a blocat un ajutor militar destinat acestei țări, aflată într-un conflict armat cu Rusia, vecina sa, pentru a-și atinge scopurile personale.

Republicanii, care fac bloc în jurul lui Donald Trump, denunță o ”vânătoare de vrăjitoare” orchestrată de democrați care, în opinia lor, nu și-au revenit niciodată după victoria în 2016 a acestui președinte atipic.

Președintele a cochetat luni cu ipoteza unui vot al senatorilor în vederea închiderii dosarului - fără ca procesul să aibă loc.

”Mulți cred că organizarea unui proces fără probe și nici crimă (...), în loc de o abandonare a procedurii, creditează vânătoarea de vrăjitoare a democraților”, a scris el pe Twitter.

Însă, potrivit unor surse citate de presă, aleșii republicani nu doresc să se pronunțe prin vot asupra unei moțiuni cu privire la abandonarea procedurii din capul locului, de frică să nu dea apă la moară criticilor. Așadar, procesul urmează să aibă loc.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
nancy pelosi