Criza forței de muncă, cea mai mare frică a managerilor români în 2023. Ce soluții au companiile?

Criza forței de muncă, cea mai mare frică a managerilor români în 2023. Ce soluții au companiile?

Andrei Cionca, CEO Impetum Group

scris 26 oct 2023

Criza forței de muncă este, încă de la începutul acestui an, cea mai mare frică a managerilor români, mai mare chiar decât creșterea prețurilor. Studiul CONFIDEX, realizat de Impetum Group, identifica încă din primăvară, această problemă ca fiind principala îngrijorare a managerilor români.

Potrivit studiului, care măsoară gradul de încredere al mediului de afaceri în economie, 27% dintre manageri se declarau, în primul semestru al acestui an, îngrijorați de lipsa forței de muncă, cu 16% mai mulți față de sfârșitul anului trecut. Astfel, criza forței de muncă pare să devină una dintre principalele preocupări ale oamenilor de afaceri, depășind alte subiecte îngrijorătoare precum rata inflației și majorarea prețurilor, subiecte care, la finalul anului trecut, îi preocupau pe aproape jumătate dintre managerii chestionați de CONFIDEX.

Urmărește-ne și pe Google News

Cum va evolua această preocupare spre finalul anului și ce soluții au companiile la criza forței de muncă?

Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica SA, consideră că lipsa forței de muncă specializate reprezintă o provocare majoră. “Au fost ani de zile în care industria și companiile nu s-au implicat în sectorul de învățământ, astfel încât școlile profesionale și universitățile cu profil tehnic capabile să creeze următoarele generații de specialiști și-au diminuat foarte mult activitatea sau chiar s-au închis”, a declarat acesta, în cadrul interviului calitativ realizat pentru ediția din al doilea semestru a studiului CONFIDEX, care urmează să fie dată în curând publicității.

Soluția pe care o propune Bogdan Badea, aplicată deja de compania pe care o conduce, este implicarea profesioniștilor din industrie în dezvoltarea învățământului specializat și concentrarea pe meseriile de viitor.

Integrarea în mediul privat a unor angajați din sistemul public este văzută de unii manageri ca fiind o altă posibilă soluție la criza forței de muncă.

“Trebuie schimbată proporția între oamenii implicați în activitățile productive ale domeniului privat și activitățile mai puțin aducătoare de valoare adăugată din administrație. Acolo sunt milioane de oameni ale căror aptitudini ar putea fi convertite spre activități mai productive, dacă acele joburi s-ar desființa prin reorganizare, debirocratizare, digitalizare și acei oameni ar deveni disponibili ca resurse de competență ale sectorului privat”, a afirmat Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România&Moldova.

O altă soluție la care apelează managerii români este importul de resursă umană, care, însă, s-a dovedit a fi un proces complicat. România nu este o țară atractivă pentru muncitorii imigranți, astfel încât reținerea lor este o provocare în sine.

“Deși, în ultimul an, inflația a fost fenomenul care a atras în mod preponderent atenția opiniei publice, adevărata îngrijorare a managerilor români, în prima jumătate din 2023, este legată de criza forței de muncă. Aceasta este generată, pe de o parte, de lipsa resursei umane specializate în domenii de activitate specifice și, pe de altă parte, de faptul că piața autohtonă a forței de muncă încă nu este suficient de atractivă încât să rețină la nivel local oamenii talentați și care pot face performanță.

În plus, vedem că se adaugă și o problemă calitativă a relațiilor de muncă. Aceasta este generată de perioadele de incertitudine care creează neliniște în rândul angajaților și poate chiar defocusare și o nerăbdare manifestate în procesul de aprofundare a relațiilor interne din organizație sau chiar a domeniului profesional”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

viewscnt
Afla mai multe despre
confidex
locuri de munca