Consiliul Concurenței a declanșat, în 2022, 16 investigații privind posibila încălcare a legislației de concurență, dintre care 11 declanșate din oficiu și 5 în urma unor plângeri, conform raportului publicat de instituție.
Cele mai multe dintre investigațiile declanșate în 2022 vizează posibile înțelegeri orizontale și posibile abuzuri de poziție dominantă (câte 5 investigații), scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Din perspectiva legislației de concurență vizată de investigațiile inițiate în anul 2022, 44% dintre acestea privesc posibila încălcare a legislației naționale și comunitare din domeniul concurenței, iar restul, reprezentând o pondere de 56% din totalul investigațiilor declanșate în anul 2022, au în vedere posibila încălcare a normelor naționale în domeniu.
Printre piețele importante vizate de noile investigații se numără: piața monetară interbancară pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, întreținerea și repararea autovehiculelor, produse și echipamente electronice și de telecomunicații.
Au fost finalizate 8 investigații, dintre care 6 au vizat înțelegeri orizontale, acestea reprezentând o pondere de 75% din totalul investigațiilor încheiate, și câte o investigație privind înțelegeri verticale, respectiv acțiuni anticoncurențiale ale administrației publice.
Din perspectiva legislației de concurență vizată de investigațiile încheiate, jumătate dintre acestea au presupus încălcări ale legislației naționale și comunitare din domeniul concurenței, iar celelalte patru investigații au presupus încălcări ale normelor naționale în domeniu. Cele mai importante piețe vizate de aceste investigații au fost: serviciile de întreținere și reparare a autovehiculelor, asigurările de aviație și distribuția de camioane noi, medii și grele marca Renault.
Cea mai mare pondere a amenzilor aplicate în anul 2022, cumulând un total de 178,588 milioane lei (36,213 milioane euro) o reprezintă înțelegerile anticoncurențiale sub formă de cartel (87%). Cuantumul sancțiunilor aplicate în anul 2022 este de 2,5 ori mai mare decât bugetul instituției.
CITEȘTE ȘI SUA vor înființa la București o Unitate de Investigații Criminale Transnaționale, pentru a combate fraude financiare și economice, dar și migrația ilegală a românilor"O investigație de amploare a fost cea care a vizat interacțiunea pieței de reparații auto cu cea pe care activează companiile de asigurare. Practic, companiile de reparații auto și-au coordonat comportamentul, prin intermediul Asociației Concesionarilor Dacia, Renault și Nissan - ACODAREN, stabilind un nivel fix al prețurilor pieselor de schimb și al tarifelor de manoperă utilizate în relația cu anumite societăți de asigurare. În acest caz au fost sancționate service-urile auto, ACODAREN și firmele de asigurare cu amenzi totale de 130 milioane lei", a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Anul trecut, au fost inițiate patru investigații sectoriale privind domeniul auto, retail-ul farmaceutic, drepturile de autor, servicii de emitere a avizului tehnic de amplasament privind utilitățile urbane și infrastructura.
Cele două investigații sectoriale finalizate în 2022 de autoritatea de concurență au privit lucrările de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi din municipiile reședință de județ și segmentul serviciilor de transport alternativ.
De asemenea, au fost inițiate șase studii, vizând energia regenerabilă, grupurile de interes economic, serviciile medicale furnizate în regim de telemedicină, economia circulară, racordarea la Sistemul Energetic Național a producătorilor de energie electrică, impactul asupra concurenței al prevederilor legale care condiționează înființarea/autorizarea întreprinderilor din domeniul consultanței fiscale și cel al auditului financiar.
În 2022, Consiliul Concurenței a autorizat și cel mai mare număr de operațiuni de concentrare economică din ultimii 16 ani, respectiv 94. Dintre acestea, două au presupus acceptarea de angajamente.
În domeniul concurenței neloiale, instituția a finalizat un număr de 51 de sesizări, fiind emisă și o decizie privind interzicerea unei practici de concurență neloială.
Raportul mai semnalează că, pe parcursul anului 2022, a avut loc o creștere importantă a numărului total de avize, puncte de vedere și opinii transmise de către autoritatea de concurență, comparativ cu 2021, atât în ceea ce privește colaborarea cu Guvernul României, fiind emise 193 avize/puncte de vedere/opinii, cât și la nivelul Parlamentului, în acest caz înregistrându-se un număr de 174 de puncte de vedere transmise.
CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză - Antonio Eram a vândut controlul Netopia către Innova Capital"Actele normative transmise spre avizare Consiliului Concurenței au fost influențate de actualul context economic și social, acestea concentrându-se, în special, pe domeniile afectate de criza energetică și conflictul armat dintre Rusia și Ucraina. În acest sens, Consiliul Concurenței s-a implicat activ în procesul de consolidare a unui cadru normativ echitabil și pro-concurențial care să asigure protejarea atât a economiei naționale, cât și a consumatorilor finali în contextul creșterii semnificative a prețurilor", subliniază sursa citată.
În anul 2022, Comisia Europeană a aprobat o serie de măsuri din domeniul ajutorului de stat pentru România, care au constat, printre altele, în ajutoare pentru restructurarea unor companii de stat, scheme de ajutor de stat în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, dar și scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea economiei în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. Dintre cazurile importante finalizate sunt de menționat: ajutorul de stat individual acordat pentru restructurarea Complexului Energetic Oltenia S.A. (251 milioane euro), ajutoare pentru întreprinderile implicate în transportul rutier de mărfuri și persoane, pentru compensarea creșterii prețului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina (700 milioane lei) și ajutorul de stat acordat TAROM pentru compensarea daunelor provocate de pandemia COVID-19 (1,91 milioane euro).
"În această perioadă economică provocatoare, ajutoarele de stat au reprezentat instrumente importante pentru sprijinirea dezvoltării unor sectoare importante ale economiei noastre. Am devenit, astfel, mai eficienți și mai rapizi, oferind expertiza noastră autorităților pentru a implementa măsuri de sprijin ce implică fonduri europene (inclusiv PNRR) și naționale în valoare totală de circa 145 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 250% față de anul anterior", a spus Bogdan Chirițoiu.
În cadrul procesului de aderare a României la OCDE, demarat în 2022, Consiliul Concurenței participă ca punct focal de contact cu OCDE. Astfel, prima etapă a constat în realizarea auto-evaluării instrumentelor juridice ale OCDE, raportate la legislația, politicile și practicile din România, pe baza cărora s-a elaborat Memorandumul inițial de aderare. Consiliul Concurenței a contribuit la realizarea a 30 de fișe de auto-evaluare, dintre care 11 în calitate de instituție unic responsabilă și 19 în colaborare cu alte instituții, din totalul celor 246 de instrumente juridice solicitate de OCDE la nivel național.
CITEȘTE ȘI Economia Germaniei a intrat în recesiuneTotodată, în cursul anului 2022, Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF) a avut în analiză trei sesizări, respectiv două plângeri, acestea fiind soluționate până la finalul anului. Organismul de supraveghere din domeniul feroviar a adoptat două decizii prin care a impus trei măsuri administratorului infrastructurii feroviare, Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA), și o formulat o recomandare pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Măsurile au fost implementate și monitorizate integral pe parcursul anului 2022.
Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) a analizat o plângere și o sesizare, ambele fiind soluționate până la sfârșitul anului. În ceea ce privește avizarea tarifelor, CSDN a avizat normele de fundamentare a tarifelor pentru 10 administrații portuare și de căi navigabile interioare, ce conțin 112 tarife, ce urmează a fi practicate în anul 2023.