Comisia Europeană vrea să relaxeze protecția lupilor în UE

Comisia Europeană vrea să relaxeze protecția lupilor în UE
scris 20 dec 2023

Comisia Europeană a anunțat miercuri că dorește să scadă nivelul de protecție de care beneficiază lupii în UE, considerând că numărul lor prea mare reprezintă de acum un pericol, în special pentru vite, informează AFP.

În virtutea Directivei europene privind habitatele din 1992, majoritatea populațiilor de lupi din Europa beneficiază de o "protecție strictă", cu posibilitatea unor derogări, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Primul Airbus A330 înregistrat în România a aterizat. Salut cu tunuri de apă CITEȘTE ȘI FOTO Primul Airbus A330 înregistrat în România a aterizat. Salut cu tunuri de apă

Comisia propune trecerea la statutul de protecție simplă, mai suplu și care permite eliminarea mai ușoară a lupilor acolo unde numărul lor este considerat a fi prea mare în anumite regiuni.

Această propunere, solicitată de crescătorii de animale din mai multe țări, trebuie încă să fie aprobată de statele membre din UE.

"Revenirea lupilor este o veste bună pentru biodiversitatea din Europa. Dar concentrarea haitelor de lupi în anumite regiuni europene a devenit un adevărat pericol, în special pentru vite", a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un comunicat.

Comisia consideră că revenirea lupilor în regiunile din UE de unde aceștia dispăruseră vreme îndelungată generează tot mai multe conflicte cu comunitățile locale de agricultori și vânători. Numărul lupilor din Uniunea Europeană a crescut "semnificativ" de-a lungul ultimilor 20 de ani.

În prezent există peste 20.000 de lupi în 23 de țări din UE și aceste haite cresc și ocupă teritorii din ce în ce mai mari, precizează CE, bazându-se pe date colectate la solicitarea sa de către țările membre.

WWF, unul dintre principalele ONG-uri de conservare a naturii, consideră însă că aceasta este o propunere "scandaloasă" și care "nu are nicio justificare științifică".

Pornhub, Stripchat și Xvideos - obligate să respecte cele mai stricte norme privind serviciile digitale în UE CITEȘTE ȘI Pornhub, Stripchat și Xvideos - obligate să respecte cele mai stricte norme privind serviciile digitale în UE

Doamna von der Leyen "sacrifică în mod deliberat decenii de muncă în favoarea protejării naturii pentru propriul său interes politic", a denunțat unul dintre liderii organizației, Sabien Leemans.

Chestiunea numărului lupilor prezenți în diferite țări ale Europei se află în centrul unor dezbateri aprinse - și al unei adevărate bătălii a cifrelor - între crescătorii de animale și asociațiile de protecție a mediului.

Doamna von der Leyen a avut ea însăși o experiență neplăcută cu un lup: în septembrie 2022, un lup a pătruns într-un țarc amenajat pe proprietatea familiei sale, în nordul Germaniei, și l-a ucis pe bătrânul ei ponei, Dolly. 

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeană
lupi