Comisia Europeană vrea prerogative mai ample în privința preluării companiilor europene de către firme susținute de state din afara UE

Comisia Europeană vrea prerogative mai ample în privința preluării companiilor europene de către firme susținute de state din afara UE
scris 18 iun 2020

Comisia Europeană a propus miercuri să aibă prerogative mai ample în privința preluării unor participații la companiile europene de către firme susținute de state din afara UE, care să meargă până la interzicerea fuziunii, în cazul în care ar considera că sunt posibile distorsionări ale pieței, relatează CNBC.

Propunerea va fi urmată de o perioadă de discuții care va dura până în septembrie, dar survine după ce Germania și Franța au insistat pentru schimbări la nivel înalt, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice CITEȘTE ȘI Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice

Într-o scrisoare trimisă UE în februarie, ambele guverne au declarat că reglementările referitoare la fuziunile ar trebui modificare, deoarece firmele europene se luptă din ce în ce mai mult cu firme care beneficiază de ”sprijin substanțial de la stat”.

Influența statului a fost adesea discutată în UE, dar pandemia a făcut ca problema să fie și mai presantă, deoarece multe companii au nevoie de numerar.

”Avem nevoie de instrumentele potrivite pentru a ne asigura că subvențiile externe nu denaturează piața noastră, la fel cum procedăm cu subvențiile naționale”, a declarat miercuri Margrethe Vestager, vicepreședintele Comisiei Europene.

În acest moment, când guvernele încearcă să cumpere participații la companii europene, acest proces trebuie să fie aprobat de Comisia Europeană în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. Cu toate acestea, această legislație nu acoperă firmele care primesc sprijin din partea guvernelor străine.

”Intră mulți bani în Uniune”, a spus Vestager reporterilor, adăugând că acesta este motivul pentru care echipa ei are nevoie de instrumente noi pentru a supraveghea acest proces și pentru a se asigura că acest lucru contribuie la condiții de egalitate din regiune.

În ultimii ani a existat un interes larg pentru firmele europene, inclusiv în sectorul tehnologic.

În 2016, gigantul tehnologic chinez Tencent a cumpărat o participație majoritară la producătorul finlandez de jocuri mobile Supercell, iar Midea, un producător chinez de aparate electrice, a cumpărat firma germană de robotică Kuka. Mai recent, Ant Financial, afiliata din domeniul tehnologic financiar al Alibaba, a cumpărat platforma britanică de schimb valutar WorldFirst.

Comisia Europeană a anunțat miercuri că, în 2016, 3% dintre companiile europene erau deținute sau controlate de investitori non-UE, reprezentând 35% din totalul activelor.

”Mai recent, a existat o creștere a investițiilor și din țări terțe, altele decât investitorii tradiționali precum Statele Unite și Canada. Investițiile companiilor de stat au crescut rapid în ultimii ani ”, a declarat instituția.

Comisia intenționează să promoveze legislația nouă în 2021, pe baza discuțiilor care au început miercuri.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeană
preluare companii