Comisia Europeană insistă că România, Bulgaria și Croația pot intra în Schengen

Comisia Europeană insistă că România, Bulgaria și Croația pot intra în Schengen
scris 5 dec 2022

Comisia Europeană a subliniat că Bulgaria, România și Croația îndeplinesc ''în totalitate toate cerințele'' pentru a fi membre cu drepturi depline ale spațiului de liberă circulație Schengen și se așteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele țări se opun, transmite EFE.

Vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european Margaritis Schinas le-a transmis, într-o conferință de presă, statelor membre care ''se îndoiesc'' de evaluarea Comisiei Europene privind eligibilitatea în special a Bulgariei și României de a intra în Schengen că includerea lor va duce ''în fapt la controale mai multe și mai bune, nu la mai puține'', scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
CONFIRMARE Tranzacție - Spitalul de oncologie Monza a fost vândut grupului turc Memorial Hospitals CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Tranzacție - Spitalul de oncologie Monza a fost vândut grupului turc Memorial Hospitals

''Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, și este nedrept să se proiecteze argumentul că (...) extinderea presupune mai puține controale. Este vorba despre mai multe controale și controale mai bune'' din punct de vedere calitativ, a insistat Schinas.

Vicepreședintele executivului european a răspuns în acest mod la rezervele formulate de Austria și Suedia la aderarea Bulgariei și României și la anunțul Regatului Țărilor de Jos că va bloca prin veto aderarea Bulgariei, notează EFE.

Schinas a subscris ''în totalitate'' la afirmația comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care a apreciat că cele trei țări îndeplinesc ''pe deplin'' cerințele pentru a se alătura spațiului Schengen.

''Atât Bulgaria, cât și România și Croația au fost analizate în detaliu și rezultatul este că îndeplinesc toate criteriile pentru a face parte din Schengen'', a declarat Johansson, care a adăugat că, la cererea ''unor state membre'' care aveau ''unele îndoieli'' cu privire la Bulgaria și România, a fost trimisă o misiune de ''experți la nivel înalt'' pentru a elabora un raport.

''Evaluarea (misiunii - n.r.) este că Bulgaria îndeplinește chiar mai multe (criterii - n.r.) decât o făcea cu prilejul primei evaluări. Atât Bulgaria, cât și România au crescut nivelul de protecție la frontierele externe'', a dat asigurări comisarul european.

Johansson a subliniat că, prin urmare, ''pe masa Consiliului (Afaceri Interne - n.r.) de joi se vor afla toate rapoartele care arată clar că atât România, cât și Bulgaria și Croația îndeplinesc în totalitate toate cerințele pentru a fi membre cu drepturi depline ale (spațiului) Schengen. Și acesta sper să și fie rezultatul votului de joi'', a insistat ea.

Comisia Europeană a recomandat acceptarea în Schengen a Croației, României și Bulgariei, dar pentru aceasta este nevoie de unanimitate în rândul miniștrilor de interne ai UE, amintește EFE.

România și Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007, iar aderarea lor la spațiul Schengen a fost abordată până în prezent în tandem, însă Austria și Suedia au exprimat rezerve la intrarea ambelor țări, invocând probleme cu corupția și crima organizată.

Potrivit premierului olandez Mark Rutte, țara sa, care va fi de acord cu aderarea Croației și a României, consideră că Bulgaria nu întrunește deocamdată condițiile în privința eficienței controalelor la frontiere, pentru a putea adera la tratatul Schengen.

Această opinie este împărtășită și de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat recent că țara sa ''nu își dă acceptul pentru extinderea spațiului Schengen pentru a include România și Bulgaria''.

Din cele 27 de state membre ale UE, Bulgaria, România, Croația, Cipru și Irlanda nu fac parte actualmente din spațiul Schengen, la care au aderat patru țări non-UE (Liechtenstein, Islanda, Norvegia și Elveția).

viewscnt
Afla mai multe despre
schengen
comisia europeană