Transferurile internaționale de arme grele au scăzut ușor per ansamblu între perioadele 2012-2016 și 2017-2021, indică un raport publicat luni de Institutul internațional de cercetare pentru pace de la Stockholm (SIPRI), dar continuarea sau creșterea importurilor de arme, inclusiv în Europa, a contribuit la acumulări îngrijorătoare de armament, relatează dpa și AFP.
Transferurile globale de armament greu cum sunt tancurile, avioanele de luptă și submarinele s-au diminuat cu 4,6% în acest interval, dar această scădere maschează variații ample între tendințele regionale, a subliniat Pieter D.Wezeman, cercetător principal în programul SIPRI privind transferurile de arme, scrie Agerpres.
"Creșterea sau continuarea unor niveluri ridicate de importuri de arme în locuri ca Europa, Asia de est, Oceania și Orientul Mijlociu a contribuit la acumulări de arme îngrijorătoare", a menționat acesta.
Astfel, în Europa, comerțul cu arme a înregistrat o creștere cu 19%.
"Europa este noul punct fierbinte", a remarcat Siemon Wezeman, coautor al raportului. "Vom majora enorm cheltuielile militare, vom avea nevoie de multe arme noi și o bună parte vor veni din importuri", în principal intraeuropene și americane", a observat acesta.
"Deteriorarea gravă a relațiilor dintre majoritatea statelor europene și Rusia a reprezentat un vector important de creștere a importurilor europene de armament, mai ales în statele care nu-și pot asigura necesitățile cu ajutorul industriilor naționale de apărare", a punctat la rândul său Pieter D. Wezeman.
Exporturile de arme ale SUA au crescut cu 14% între 2012-2016 și 2017-2021, cota globală a Statelor Unite în acest comerț crescând de la 32% la 39%, potrivit raportului citat.
Rusia, care în perioada 2017-2021 a avut o cotă de 19% din totalul exporturilor de armament major, a înregistrat în ce o privește o scădere cu 26% a exporturilor de arme între 2012-2016 și 2017-2021. Această scădere generală a exporturilor de arme din Rusia se explică aproape integral prin scăderea livrărilor de arme către doi destinatari - India și Vietnamul, potrivit datelor SIPRI.
În ce o privește, Germania, în pofida unui declin al exporturilor cu 19% în intervalul menționat, s-a menținut în rândul primilor cinci exportatori de arme, a consemnat raportul.
Mai multe țări europene, inclusiv Germania, au anunțat deja planuri masive de investiții militare. Avioane de luptă - în frunte cu foarte modernele, dar costisitoarele F-35 americane -, rachete, artilerie și alte echipamente grele vor hrăni în următorii ani armatele țărilor europene neliniștite de invadarea Ucrainei de către Rusia.
"Majoritatea acestor lucruri iau ceva timp, trebuie decise, comandate, produse, deci durează cel puțin câțiva ani. Dar în realitate tendința a început deja după anexarea Crimeei, în 2014, și acum se văd efectele", a notat Siemon Wezeman.
Partea Europei în comerțul global cu arme a crescut de la 10% la 13% doar în ultimii cinci ani și va continua să crească "substanțial", a adăugat el.
În cifre, deși este greu de stabilit exact având în vedere opacitatea contractelor și a donațiilor de arme, acest comerț global se apropie de minim 100 de miliarde de dolari anual, conform experților.
Potrivit raportului anual, Asia-Oceania rămâne principala zonă de import, cu 43% din transferurile globale și șase din principalele zece state importatoare - India, Australia, China, Coreea de Sud, Pakistan și Japonia. Aici, motorul principal al importurilor îl reprezintă tensiunile dintre China și mai multe țări din Asia și Oceania, menționează SIPRI.
În Orientul Mijlociu, a doua piață, cu 32% din importurile globale, creșterea a fost de 3%, determinată mai ales de investițiile Qatarului, pe fondul tensiunilor cu vecinii săi din Golf.
Mai mult, "cursul actual al petrolului va genera venituri importante, care se traduc în general prin comenzi importante de armament", mai spune Siemon Wezeman.
Pe țări, India și Arabia Saudită împart locul întâi la importuri globale de arme, cu o cotă de 11% fiecare, urmate de Egipt (5,7%), Australia și China (4,8%). China, al patrulea exportator pe plan global (4,6%), și-a menținut poziția, deși cota sa în acest comerț a înregistrat o ușoară scădere.