Câți militari NATO sunt prezenți în Europa de Est

Câți militari NATO sunt prezenți în Europa de Est
scris 7 mai 2024

Prezența militară a NATO în partea de est a Alianței reprezintă un element principal al operațiunii de întărire a strategiei de descurajare, consolidată în ultimii ani pentru a reflecta „noua realitate” a securității în zona euro-atlantică, în urma anexării Crimeei de către Rusia și, cu atât mai mult, după invazia pe scară largă din 2022.

Prezența avansată a NATO (Forward Presence) include opt grupuri de luptă multinaționale, asigurate de națiunile-cadru și de alți aliați pe bază de voluntariat (grupurile operează înpreună cu forțele naționale de apărare și sunt prezente întotdeauna în țările gazdă), arată o analiză a agenției ANSA, preluată de Rador.

Urmărește-ne și pe Google News
Apple domină topul celor mai vândute smartphone-uri CITEȘTE ȘI Apple domină topul celor mai vândute smartphone-uri

Trupele, aflate sub comanda directă NATO, sunt dislocate în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România, acoperind astfel întreg frontul de est; Grupurile de apărare antirachetă sunt staționate în Letonia, Polonia, Slovacia și România, în timp ce supravegherea aeriană este activă în toate țările. După 24 februarie 2022, forța a crescut la 40.000 de oameni, iar acum, Alianța este angajată în procesul de aducere a batalioanelor la nivel de brigadă (de la 1.000 la 5.000 de oameni fiecare).

Summiturile de la Madrid și Vilnius au schimbat cadrul și întreaga postură a NATO în Estul Europei, cu active pre-poziționate, apărări antiaeriene mai mari și, în general, un nou concept de forță, New Force Model, care înlocuiește actuala Forță de răspuns. . Când va fi pe deplin operațional, comandantul-șef aliat (nume de cod: Saceur) va avea „100 mii de oameni disponibili în 10 zile, 200 mii între 10 și 30 de zile și cel puțin 500 mii între 30 și 180 de zile”. Acest lucru este valabil pentru întreaga Alianță, nu doar pentru flancul estic.

Din anul 2014, NATO a creat Very High Readiness Joint Task Force (VJTF), condusă în 2024 de Marea Britanie, pentru intervenția rapidă a elitelor (circa 6.000 de oameni).

În urma invaziei ruse a Ucrainei, Statele Unite și-au întărit prezența în Europa, cu aproximativ 90 de mii de soldați în total, dintre care 10 mii au fost dislocați la Tabăra Kościuszko, în Polonia. Berlinul, însă, poziționează o brigadă (5 mii de oameni) în Lituania, pentru a proteja unul dintre cele mai delicate puncte ale Alianței, coridorul Suwalki, care desparte Belarus de exclava Kaliningrad.

Cadrul este completat de recenta intrare a Finlandei și Suediei în Alianță. Stockholm și Helsinki blindează NATO la nord și nord-est, transformând Marea Baltică într-un lac NATO. În momentul de față nu există planuri de a desfășura trupe aliate în cadran, întrucât Finlanda și Suedia sunt considerate țări „extrem de capabile” din punct de vedere militar și, prin urmare, pot face față împotriva oricărei amenințări, în primul rând celor care vin din partea Rusiei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
nato
europa de est